Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Iohannis a convocat CSAT. Tema drogurilor, pe agenda ședinței

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 4 octombrie 2023

Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 12 octombrie, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni.

Potrivit Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:

  • Consumul de droguri/alte substanțe stupefiante de către tineri/elevi – risc major la adresa siguranței individuale și naționale;
  • Evoluțiile privind situația de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicații pentru România;
  • Planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033.

În cadrul ședinței CSAT vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.

Iohannis: Drogurile, fenomen alarmant

Cu toate că problema consumului și traficului de droguri a început să ia amploare încă de acum 10 ani, președintele Iohannis a decis abia la începutul lunii septembrie să o includă pe agenda CSAT.

„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel.

Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la evenimentul organizat la școala Școala Gimnazială nr. 162 din București cu ocazia noului an școlar, pe 11 septembrie.

Grav accident, provocat de un tânăr drogat

În urmă cu aproape două luni, un șofer în vârstă de 19 ani, aflat sub influența drogurilor, în stațiunea 2 Mai, a intrat în plin cu autoturismul pe care îl conducea într-un grup de opt persoane. O fată de 20 ani şi un băiat de 21 ani, ambii studenți, și-au pierdut viața în urma impactului, iar alți trei tineri de 19 și 20 ani au fost răniţi.

Cazul a adus în atenție fenomenului consumului de droguri la nivel național, aflat într-o continuă creștere în ultimii ani. Potrivit datelor Agenției Naționale Antidrog, la nivel naţional, în rândul elevilor de 16 ani, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, este de 9,5%, în vreme ce 10,7% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieții.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Scăparea autorităților care facilitează pătrunderea drogurilor în țară

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW