Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Certificatul de căsătorie dintre persoane de același sex emis de un stat al Uniunii Europene va fi recunoscut în România fără a mai fi necesară transcrierea în registrele statului nostru /Proiect de lege

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 20 septembrie 2023 Etichete: , , , , ,

Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, 20 septembrie, proiectul de lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  privind regimul străinilor în România, care implementează în legislaţia naţională prevederile legale existente în domeniu la nivelul UE, doar privind libera circulaţie a persoanelor.

Astfel, certificatul de căsătorie dintre persoane de același sex încheiat într-un stat al Uniunii Europene să fie recunoscut în România fără a mai fi necesară transcrierea în registrele de stare civilă române.

„Înlăturarea, pentru un scop determinat, a cerinței transcrierii nu reprezintă o recunoaștere pe teritoriul României a efectelor căsătoriilor încheiate între persoane de același sex, statele membre ale Uniunii Europene având vocația de a decide, în mod suveran, dacă permit sau nu încheierea unor astfel de căsătorii pe teritoriul lor sau dacă recunosc, pe propriul teritoriu, efectele unor astfel de căsătorii încheiate în alte state membre”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului(CEDO)a admis, în luna mai plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a formulat contestație împotriva acestei decizii.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW