Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Dezincriminarea posesiei de cannabis în limita a trei grame, respinsă de Senat/Cum au motivat deputații neafiliați propunerea de eliminare a sancțiunilor penale

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 18 septembrie 2023 Etichete: , , , ,

Senatul a respins luni,  18 septembrie, în plen, propunerea legislativă de dezincriminare a posesiei de cannabis pentru consum propriu, în limita a trei grame, şi de înlocuire a sancţiunilor penale cu pedeapsa contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei.

S-au înregistrat 107 voturi „pentru”, unul împotrivă şi patru abțineri.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de deputaţi neafiliaţi. Ei susțin că banii din aplicarea amenzilor ar putea să fie folosiți de stat pentru acțiunile de prevenire, de asistență medicală și psihologică pentru consumatori.

Acesta este primul pas şi pentru reglementarea legală a posesiei de canabis medicinal justificată de prescripţie medicală. Canabisul medicinal a fost blocat în mod injust din a putea fi produs, vândut ori prescris, în principal din cauza modelului ultra-prohibiţionist adoptat de România împotriva acestei plante. Renunţarea la pedepsele penale (iar ulterior pentru canabisul medicinal, şi la cele contravenţionale) este o necesitate pentru viitorii pacienţi care pot beneficia de proprietăţile medicinale ale plantei”, consideră iniţiatorii.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților

Senatorul PSD Florian Bodog i-a îndemnat pe colegii săi să voteze împotriva proiectului dacă „le pasă”.

Nu cred că cineva normal din Parlamentul acesta îşi doreşte ca un copil să aibă trei grame de canabis asupra sa. Votaţi împotrivă şi demonstraţi că vă pasă!”, a spus Bodog, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Cannabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populaţia generală (locul 2 în clasamentul celor mai consumate droguri ilicite din România, după noile substanţe psihoactive, menționează Agenția Națională Antidrog.

Cele mai mari rate de consum se observă în rândul populaţiei tinere (15-34 ani). Adolescenţa este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la iniţierea consumului de droguri, cea mai mică vârstă de debut fiind declarată pentru consumul de noi substanţe psihoactive (13 ani).

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și:  Reducerea „ofertei de droguri”, prin alternative de petrecere a timpului liber/Psiholog: Părinții, bogați sau săraci, trebuie să știe că primesc ajutor, dacă au copii consumatori de droguri

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW