Cătălin Țone, expert antidrog, după ce președintele Iohannis a anunțat că va pune problema drogurilor pe agenda CSAT: Trebuia făcută în urmă cu cel puțin 10 ani

Consiliul Suprem de Apărare a Țării ar fi trebuit să intervină încă de acum 10 ani, atunci când fenomenul consumului de droguri a început să ia amploare în România, pentru combaterea acestei probleme, a declarat Cătălin Țone, expert antidrog, pentru Mainnews.ro.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 11 septembrie, că va introduce pe agenda următoarei ședințe a CSAT problema drogurilor.
„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel.
Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la evenimentul organizat la școala Școala Gimnazială nr. 162 din București cu ocazia noului an școlar.
Cătălin Țone: Această analiză trebuia făcută în urmă cu 10 ani
În opinia lui Cătălin Țone, expert antidrog, problema drogurilor ar fi trebuit să devină una ce ține de siguranța națională încă din urmă cu 10 ani, atunci când a început să ia amploare în România.
„Această măsură este luată, evident și regretabil, ca urmare a tuturor evenimentelor grave produse în țara noastră, în ultima perioadă. Ca expert în domeniu, afirm cu toată convingerea, că această analiză trebuia făcută în urmă cu cel puțin 10 ani, când deja fenomenul traficului și consumului ilicit de droguri începea sa ia o amploare deosebită. Și, astfel, ca autorități responsabile, dacă eram puțin anticipativi puteam evita unele tragedii sau, cel puțin, reduceam numărul lor”, a declarat Cătălin Țone.
Expertul antidrog susține că autoritățile nu au acordat importanța cuvenită acestei probleme, cu toate că în ultimii ani s-au tot tras semnale.
„De-a lungul timpului, noi, experții în domeniu, am vorbit și am scris mult despre amploarea fenomenului și am propus măsuri concrete de acțiune. În acest sens, vă dau un singur exemplu. În perioada 2008-2011, am realizat o cercetare doctorală complexă și am elaborat teza cu titlul ‘Influența traficului și consumului ilicit de droguri asupra securității naționale’, în care am tratat detaliat influența asupra securității sociale, politice, militare şi economico-financiare, individuale și chiar pretabilele legături cu terorismul. Subiecte exact de competența CSAT, care, de-abia acum, după 12 ani, încercă să se implice. Deci toate propunerile noastre au fost ignorate sistematic, ceea ce a condus la situația actuală”, a explicat expertul antidrog.
În opinia sa, autoritățile trebuie să adopte de urgență măsuri pentru prevenirea consumului de droguri, combaterea traficului și tratamentul persoanelor dependente.
„E bine, totuși, că măcar acum se încercă ceva și nutresc speranța că nu vor fi decât vorbe și promisiuni pentru ca România are nevoie de măsuri urgente și investiții pe cele trei paliere principale: prevenire, combatere și tratament. Dar toate astea numai după ce evaluăm cu exactitate unde suntem, ceea ce am greșit și ce trebuie să reparăm”, a explicat Cătălin Țone.
Grav accident, provocat de un tânăr drogat
Luna trecută, un șofer în vârstă de 19 ani, aflat sub influența drogurilor, a intrat în plin cu autoturismul pe care îl conducea într-un grup de opt persoane în stațiunea 2 Mai. O tânăra de 20 ani şi un tânăr de 20 ani, ambii studenți, și-au pierdut viața în urma impactului, iar alți trei tineri de 19 și 20 ani au fost răniţi.
Cazul a adus în atenție fenomenului consumului de droguri la nivel național, aflat într-o continuă creștere în ultimii ani. Potrivit datelor Agenției Naționale Antidrog, la nivel naţional, în rândul elevilor de 16 ani, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, este de 9,5%, în vreme ce 10,7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii.
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu



