Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Fiecare școală va avea un grup de acțiune pentru combaterea violenţei şi a consumului de droguri/A fost semnat Planul pentru siguranța școlară

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 5 septembrie 2023 Etichete: , , , ,

Planul Naţional Cadru de Acţiune privind siguranţa şcolară, care prevede combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying şi reducerea riscului de expunere a elevilor la infracţiuni, în special a celor comise cu violenţă, a fost semnat de miniștrii responsabili de aplicarea acestor măsuri de prevenire, informează Ministerul Afacerilor Interne(MAI).

Potrivit MAI, planul are ca prioritate creşterea gradului de siguranţă în unitățile de învățământ și vor fi implicate mai multe instituții în aplicarea acestuia.

„Continuăm aplicarea deciziilor anunţate săptămâna trecută, astăzi a fost semnat planul pentru creşterea siguranţei în şcoli, o atenţie specială fiind acordată combaterii consumului de droguri în şcoli şi fenomenului de bullying şi violenţă. Sunt realităţi care până acum nu au fost abordate structurat. Am luat iniţiativa cooptării mai multor ministere în acest efort, educaţie, sănătate, muncă, familie, cultură, dezvoltare, precum şi a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru că numai combinând integrat competenţele putem aborda cu succes acest plan. Este un document comprehensiv, structurat pe mai multe direcţii, care indică responsabilităţi clare pentru fiecare instituţie,” a  precizat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Grup de acțiune pentru combaterea violenței și a consumului de droguri în școli

Începând cu anul școlar 2023-2024, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar se vor constitui grupuri de acţiune, cu specialişti în domeniile antidrog, violenţă, bullying, la care vor participa cadre didactice şi reprezentanţi ai asociaţiilor de elevi şi părinţi.

În ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor, Planul privind siguranța școlară prevede  elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în şcoli, pe baza unor proceduri care să implice acordul părinţilor, să asigure confidenţialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea sau bullyingul; în procesul de elaborare a propunerilor de act normativ vor fi consultate asociaţiile de părinţi şi elevi, informează MAI.

CITEȘTE ȘI:  George Roman, director la „Salvați Copiii”: România are legislație pentru combaterea hărțuirii la școală, dar nu se aplică

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW