Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Toamna se numără kilometri de autostradă. Inaugurările așteptate în lunile care urmează

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 septembrie 2023

După o primă parte a anului fără niciun kilometru nou de autostradă dat în folosință, România urmează să inaugureze în perioada care urmează trei loturi de șosea de mare viteză. 

Cel mai probabil, primii kilometri de autostradă care vor fi inaugurați anul acesta vor fi pe porțiunea Nușfalău – Suplacu de Barcău (13,5 km), parte a Autostrăzii Transilvania. Cu această ocazie, rețeaua națională de drumuri va depăși borna de 1.000 km de autostradă și drum expres.

Cu toate că, potrivit estimărilor Asociației Pro Infrastructură, drumul de mare viteză ar putea fi gata de deschidere din luna august, în condițiile în care nu au mai rămas de definitivat decât câteva detalii, acesta nu va putea fi deschis mai devreme de luna septembrie, așa cum a anunțat ministrul Sorin Grindeanu, din cauza întârzierilor cu realizarea descărcării provizorii a traficului, generate de CNAIR.

Primii kilometri din A0, deschiși în această toamnă

Va urma apoi o porțiune de 10 kilometri dintre DN 1 și Autostrada A3, parte a lotului 2 al Autostrăzii A0 București Nord. Constructorul, firma UMB Tehnostrade, patronată de Dorinel Umbrărescu, se grăbește să termine socotelile cu acest proiect pentru a-și direcționa resursele către Autostrada Moldova.

În discuție este și o altă bucată, în lungime de 6 km, care în prezent nu are descărcare. Lotul 3, pentru care CNAIR a încheiat recent contractul cu o firmă din China, nu va fi gata mai repede de 3 ani, astfel că singura soluție pentru a fi deschis traficului ar fi realizarea unui drum provizoriu care să asigure descărcarea traficului în DJ100.

Tot în această toamnă am putea beneficia și de porțiunea de 10 kilometri, între DN 5 și DN 6, parte a lotului 2 al Autostrăzii București Sud. Ceilalți 6,3 kilometri ai acestui lot pot fi operaționalizați abia după deschiderea lotului 1, între Glina și Vidra, pentru care șansele de deschide în acest an sunt destul de mici.

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW