Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ucraina susține că drone rusești au căzut în România/MApN infirmă

By Dragomir Georgiana , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 4 septembrie 2023 Etichete: , ,

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleh Nikolenko, susține că dronele rusești asupra portului Ismail au căzut și au detonat pe teritoriul României, în noaptea de duminică spre luni(3-4 septembrie), potrivit Reuters. 

„Aceasta este încă o confirmare a faptului că teroarea rusă cu rachete reprezintă o amenințare uriașă nu numai pentru securitatea Ucrainei, ci și pentru securitatea țărilor vecine, inclusiv a statelor membre NATO”, a scris Nikolenko pe Facebook, potrivit sursei surse citate. Ministerul Apărării Naționale(MApN) infirmă, însă, această informație și spune că atacurile nu au vizat țara noastră. Portul  ucrainean Reni se află în apropierea graniței cu România.

„Ministerul Apărării Naționale infirmă în mod categoric informațiile din spațiul public cu privire la o așa-zisă situație apărută în cursul nopții de 3 spre 4 septembrie, în care drone rusești ar fi căzut pe teritoriul național al României. Structurile cu responsabilități ale Ministerului Apărării Naționale au monitorizat în timp real situația generată de atacurile rusești executate cu drone, atât în cursul nopții trecute, cât și sâmbătă spre duminică, asupra infrastructurii din proximitatea porturilor ucrainene de la Dunăre. În niciun moment, mijloacele de atac utilizate de Federația Rusă nu au generat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României”, transmite MApN.

Rusia a lansat în cursul nopții un nou atac aerian asupra portului dunărean Ismail, de unde Ucraina exportă cereale. Potrivit Kyiv Post, nu s-au înregistrat morți sau răniți, însă, pagubele asupra porturilor ucrainene sunt considerabile.

Guvernatorul regiunii Odesa spune  că atacul cu drone  de luni dimineața a durat trei ore şi jumătate şi a lovit depozite şi silozuri, iar resturile unor drone au lovit câteva clădiri civile care au luat foc.

Sursă foto: captură video 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW