Experții Comisiei Europene vin în România pentru a analiza creșterea capacității porturilor de a prelua exporturile Ucrainei
Comisia Europeană a creat o platformă comună de coordonare privind exporturile din Ucraina, pentru a colabora îndeaproape cu țări printre care România, Moldova și Ucraina în vederea îmbunătățirii tranzitului și a fluxului de mărfuri dinspre și înspre Ucraina de-a lungul culoarelor de solidaritate, informează reprezentanța din România a Comisiei Europene.
Platforma este utilizată pentru oluțiile practice de eliminare a blocajelor și de accelerare a traficului pentru a permite Ucrainei să exporte cereale prin UE ca alternativă la porturile de la Marea Neagră, după ce Rusia a părăsit Inițiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră și amenință transporturile de pe Marea Neagră.
Reconfirmarea sprijinului oferit Ucrainei, prin intermediul României
În cadrul activității platformei, o echipă de experți a Comisiei Europene condusă de Michael HAGER, șeful de cabinet al vicepreședintelui executiv Valdis Dombrovskis, va vizita România (mai precis orașele Constanța și Galați) în perioada 1-2 septembrie, pentru a discuta modalitățile de sporire a capacității coridorului Dunării (în special a porturilor la Dunăre, a portului Constanța și a canalului Sulina). Scopul acestei vizite este de a demonstra sprijinul acordat de UE României, recunoscând în același timp eforturile continue ale autorităților și ale părților interesate în cadrul acestui demers complex.
Programul include vizite la instalațiile portuare și reuniuni cu părțile interesate relevante, printre care autorități, operatori, transportatori și comercianți. Discuțiile se vor axa, printre altele, pe mijloacele de soluționare a blocajelor, de sporire a capacității de manipulare, de îmbunătățire a tranzitului și de simplificare a procedurilor și a controalelor.
La Galați, echipa de experți va vizita portul și se va întâlni cu reprezentanți ai Administrației Fluviale a Dunării de Jos, ai autorităților portuare Galați și ai piloților. La Constanța, echipa de experți va vizita portul Constanța și se va întâlni cu reprezentanți ai Guvernului României, ai autorității portuare Constanța și ai autorității vamale. De asemenea, delegația se va întâlni cu reprezentanți ai operatorilor, ai transportatorilor și ai comercianților de cereale din portul Constanța, menționează sursa citată.
Sursă foto: Președinția Ucrainei
Comentarii