În ce stadiu sunt cele trei centre de mari arși, promise în urma tragediei de la Colectiv

La 8 ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 65 de oameni și-au pierdut viața, statul român s-a dovedit încă o dată incapabil de a asigura tratamentul medical pentru un număr mare de pacienți cu arsuri severe. România dispune în prezent de doar 33 paturi pentru mari arși (23 de paturi pentru adulți și 10 paturi pentru copii), conform datelor comunicate oficial de Ministerul Sănătății la solicitarea Mainnews.ro, ceea ce înseamnă că unica salvare pentru mulți dintre răniții în explozia de la Crevedia, nu poate fi decât în afara țării.
În urma tragediei de la Colectiv, statul român și-a asumat responsabilitatea construirii a trei centre pentru mari arși – București, Timișoara și Târgu Mureș -, care să acopere nevoile în cazul unei tragedii de proporții.
Cu toate acestea, la aproape 8 ani distanță, România dispune practic cam de aceleași capacități limitate de tratare. Potrivit datelor comunicate de Ministerul Sănătății, la nivel național există 33 de paturi pentru tratarea pacienților cu arsuri severe, dintre care 10 sunt pentru copii:
· Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara – 5 paturi;
· Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași – 5 paturi;
· Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatori și Arsuri București – 5 paturi;
· Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca – 6 paturi;
· Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov – 2 paturi;
· Spitalul Clinic de Urgență Copii „Grigore Alexandrescu” București – 10 paturi (copii).
Lucrările, abia la început
România a reușit să obțină finanțare din partea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru elaborarea documentațiilor de proiectare, construcția și dotarea parțială, aferente edificării a trei centre moderne pentru tratamentul pacienților cu arsuri grave: Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, Spitalul Clinic de Urgență Copii „Grigore Alexandrescu” București și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Noile clădiri în care vor fi realizate centrele de mari arși vor include și blocuri operatorii, secții de Anestezie-Terapie Intensivă și Unități de Primiri Urgențe sau conexiunea cu UPU existente (SCJU Tg. Mureș și SCUC Gr. Alexandrescu București).
Cu toate acestea, suntem încă departe până când aceste centre vor fi gata, astfel încât medicii să poată oferi pacienților cu arsuri severe tratamentul medical adecvat.
Timișoara
Ministerul Sănătății a încheiat, pe 25 mai, cu o asocierea condusă de Construcții Erbașu pentru realizarea centrului de mari arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Lucrările au început, termenul de finalizare fiind 31 august 2025.
Realizarea investiției în această unitate spitalicească constă, în principal, în edificarea unei clădiri noi, cu regim de înălțime S+P+4E+5Eth+Heliport, în suprafață totală desfășurată de 21.000 mp, în care să funcționeze integrat următoarele compartimente și secții medicale: UPU-SMURD cu 58 de posturi; Centru de arși, având 6 boxe pentru mari arși, 6 rezerve pentru arși intermediari și post-critici și 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă; secție ATI cu 27 paturi; bloc operator cu 25 de săli de operație; spații conexe desfășurării activității medicale (sterilizare, farmacie, spații administrative și logistice, spații tehnice, adăpost ALA etc.) și heliport.
Pe lângă edificarea unei noi clădiri, investiția mai prevede realizarea unei pasarele de legătură cu clădirile existente ale spitalului și reorganizarea circuitelor medicale ale secțiilor de mai sus.
București
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a încheiat contractul și pentru realizarea centrului de mari arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Copii „Grigore Alexandrescu”. Potrivit unui răspuns transmis la solicitarea Mainnews.ro, lucrările vor începe în luna septembrie, termenul de execuție fiind noiembrie 2025.
Realizarea investiției în această unitate spitalicească constă, în principal, în edificarea unei clădiri noi, cu regim de înălțime S+P+4E+5Eth, în suprafață totală de 13.700 mp, în care să funcționeze integrat următoarele compartimente și secții medicale: Centru de arși, având 10 paturi pentru pacienți critici, 14 paturi pentru terapie intermediară, 10 paturi pentru microchirurgie și 2 săli de operații; secție ATI cu 36 paturi; bloc operator cu 8 de săli de operație; spații conexe desfășurării activității medicale; demolarea a 3 clădiri existente; centrală termică; parcare și relocarea rețelelor de utilități existente.
Pe lângă edificarea unei noi clădiri, investiția mai prevede realizarea unei pasarele de legătură pentru conexiunea cu Unitatea de Primiri Urgențe existentă și cu alte clădiri ale spitalului în vederea reorganizarea circuitelor și fluxurilor medicale.
Târgu Mureș
În stadiu mai puțin avansat se află centrul din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Lansată în martie 2023, licitația nu este finalizată, ofertele fiind încă în evaluare. Reprezentanții Ministerului Sănătății speră că vor încheia contractul în luna octombrie, însă procedura s-ar putea prelungi în situația în care vor apărea contestații.
Realizarea investiției în această unitate spitalicească constă, în principal, în edificarea unei clădiri noi, cu regim de înălțime S+P+4E+5Eth, în suprafață totală de 24.577 mp, în care să funcționeze integrat următoarele compartimente și secții medicale: Centru de arși cu 15 paturi pentru pacienți critici; secție ATI cu 44 paturi; bloc operator cu 25 de săli de operație; spații conexe desfășurării activității medicale; centru de transfuzii sangvine; sterilizare; centru de instruire.
Pe lângă edificarea unei noi clădiri, investiția mai prevede realizarea unei pasarele de legătură pe două etaje pentru conexiunea cu clădirea principală a spitalului și cu Unitatea de Primiri Urgențe existentă și reabilitarea pe verticală a întregii clădiri principale (zonă ax central – lifturi – de la parter la etajul 9), precum și reorganizarea heliportului existent, în vederea reorganizarea circuitelor și fluxurilor medicale.



