Rafila, după cele două explozii de la Crevedia: Dacă nu vor fi locuri în spitalele pentru arşi, victimele vor fi transferate în cel mai scurt timp în străinătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă, 26 august, după prima explozie care a avut loc la o stație GPL din Crevedia, Dâmbovița, că Ministerul Sănătății ia în calcul varianta trimiterii victimelor cu arsuri în străinătate. Și șeful DSU, Raed Arafat, a vorbit despre o posibilă trimitere în străinătate a victimelor, în urma celei de-a doua explozii. O celulă de criză a fost înființată la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și este de așteptat ca această decizie să fie luată acolo.
Două explozii au avut loc la o stație GPL în seara zilei de sâmbătă, 26 august. Prima explozie s-a soldat cu un deces și șapte răniți (dintre care patru intubați). În urma celei de-a doua explozii, 26 de pompieri aflați în timpul intervenției au fost răniți.
„Examinăm şi vom lua rapid o decizie, dacă este nevoie să transferăm în străinătate unii dintre aceşti pacienţi pentru că în cazul în care la spitalele din Bucureşti este depăşită capacitatea, având în vedere că existau deja multe persoane cu arsuri internate din alte accidente şi nu cred că este timpul să pierdem un minut să nu acordăm asistenţă acestor oameni. În momentul de faţă avem două locuri la Bagdasar, un pacient va fi îngrijit iniţial în UPU. La Floreasca este o situaţie asemănătoare, suntem în legătură cu managerii de acolo. Chiar dacă nu sunt suficiente locuri în secţiile specializate, vor fi duşi în UPU pentru acordarea primului ajutor şi a primelor îngrijiri, iar dacă condiţiile de internare nu permit, adică dacă nu vor fi locuri în unităţile specializate pentru arşi ei vor fi transferaţi în cel mai scurt timp în străinătate”, a transmis Rafila, citat de News.ro.
Radu Ţincu, medic ATI la Floreasca, a declarat, la Digi 24, că la spital a fost declanşat Planul Alb, personalul fiind mobilizat de la domiciliu pentru a întări liniile de gardă.
Sursa foto: Redacția
Comentarii