Cine este Evgheni Prigojin. Date cheie despre şeful mercenarilor ruşi
Reuters prezintă, miercuri, câteva date cheie despre Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, despre care autoritatea aviatică civilă rusă a anunţat că se afla pe lista pasagerilor avionului care s-a prăbuşit la nord de Moscova.
– Prigojin, în vârstă de 62 de ani, a ajuns în prim-plan după startul invaziei Rusiei în Ucraina în februarie 2022, când luptătorii săi – inclusiv mii de condamnaţi pe care i-a recrutat din închisoare – au condus asaltul rusesc asupra oraşului Bahmut, în cea mai lungă şi sângeroasă bătălie din timpul războiului. Prigojin a folosit reţelele de socializare pentru a lăuda succesele Wagner şi a iscat o dispută cu structurile militare, pe care le-a acuzat de incompetenţă şi chiar de trădare.
– În iunie, Prigojin a condus o revoltă în cadrul căreia luptătorii Wagner au preluat controlul asupra oraşului Rostov pe Don din sudul ţării şi au doborât mai multe elicoptere militare, ucigându-i pe piloţii acestora, în timp ce înaintau spre Moscova. Preşedintele Vladimir Putin a numit această acţiune un act de trădare care va primi un răspuns dur.
– Revolta a fost stinsă printr-un acord prin care Kremlinul a declarat că, pentru a evita vărsarea de sânge, Prigojin şi o parte dintre luptătorii săi vor pleca în Belarus şi se va renunţa la un dosar penal împotriva sa pentru revoltă armată.
– Confuzia a învăluit punerea în aplicare a acordului şi viitorul lui Prigojin. Kremlinul a declarat că acesta a participat la o întâlnire cu Putin la cinci zile după revoltă. La 5 iulie, televiziunea de stat a anunţat că o investigaţie împotriva sa este încă în curs de desfăşurare şi a difuzat imagini care arătau bani, paşapoarte, arme şi alte obiecte despre care spunea că au fost confiscate în timpul unui raid asupra uneia dintre proprietăţile sale. Însă, la sfârşitul lunii iulie, Prigojin a fost fotografiat în Sankt Petersburg, în timp ce în oraş avea loc un summit Rusia-Africa. Săptămâna aceasta, el a apărut într-un video despre care a sugerat că a fost filmat în Africa, unde Wagner are operaţiuni în mai multe ţări.
– Născut la Sankt Petersburg la 1 iunie 1961, Prigojin a petrecut nouă ani în închisorile sovietice pentru fapte precum jaf şi fraudă. Eliberat în 1990, pe fondul apusului Uniunii Sovietice, el şi-a lansat o carieră în catering şi ca proprietar de restaurant în oraşul său natal. Se crede că în această perioadă l-a întâlnit pe Putin, pe atunci consilier de top al primarului din Sankt Petersburg.
– Folosindu-se de relaţiile politice, Prigojin a obţinut contracte importante cu statul, devenind cunoscut drept „bucătarul lui Putin” după ce a servit la evenimentele de la Kremlin. Mai recent, el a glumit că „măcelarul lui Putin” ar fi mai potrivit.
– În 2014, Prigojin a fondat Wagner, o companie militară privată ai cărei luptători au fost mobilizaţi în sprijinul aliaţilor Moscovei în ţări precum Siria, Libia şi Republica Centrafricană. Statele Unite au sancţionat-o şi au acuzat-o de atrocităţi, ceea ce Prigojin a negat.
– Prigojin a recunoscut că a fondat şi finanţat Internet Research Agency, o companie despre care Washingtonul spune că este o „fermă de troli” care s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA. În noiembrie 2022, el a declarat că a intervenit în alegerile din SUA şi că va face acest lucru din nou.
Comentarii