Război în Ucraina

Un oficial NATO dă de înțeles că Ucraina ar putea ceda teritorii Rusiei în schimbul aderării la Alianță. Kievul respinge această ipoteză

Ucraina nu va ceda teritorii Rusiei pentru a obţine calitatea de stat membru al NATO, a precizat Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, citat miercuri de Xinhua, după ce un oficial NATO a lansat în spațiul public ipoteza că „Ucraina e pregătită să lase armele jos, pentru a deveni stat NATO”.

„Discuţiile despre aderarea Ucrainei la NATO în schimbul cedării  către Rusia unor părţi din teritoriile ucrainene sunt absolut inacceptabile”, a scris Nikolenko pe Facebook, potrivit sursei citate.

Stian Jenssen,  şeful de cabinet al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg  a menționat, recent, că Ucraina va ceda Rusiei o parte din teritoriul său în schimbul aderării la NATO la sfârşitul războiului.

„Faptul că un reprezentant al NATO sprijină naraţiunea unei cedări teritoriale este absolut inacceptabil şi susţine poziţiile Rusiei”, a declarat Nikolenko, citat de agenţia ucraineană Ukrinform, preluată de EFE și Agerpres.

„Cred că o soluţie ar putea fi ca Ucraina să cedeze teritorii şi să primească în schimb aderarea la NATO. Nu spun că trebuie să fie aşa, dar este o soluţie posibilă”, a declarat Stian Jenssen la un forum desfăşurat în Arendal, în sudul Norvegiei, care reuneşte în fiecare an oameni politici, sindicate, mass-media şi alte asociaţii civile”, menționa Stian Jenssen.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, în repetate rânduri, că își dorește suportul NATO, însă, oficialii Alianței Nord-Atlantice i-au menționat că un stat nu poate deveni membru cu drepturi depline în timpul unui conflict militar.

Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 539-a azi. Administraţia de la Washington a avertizat, marţi, Rusia că intensificarea cooperării cu regimul din Coreea de Nord încalcă rezoluţiile Consilului de Securitate al Naţiunilor Unite. Atacurile asupra porturilor ucrainene s-au întețit, iar țările vecine cu Ucraina, inclusiv România, au luat măsuri de securitate speciale în zona Mării Negre.

Sursă foto:  Facebook/Oleg Nikolenko

 

Articole Recomandate

Back to top button