Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


EXCLUSIV Protest în stația de metrou Piața Unirii. Un bărbat s-a legat cu cătușe de linie

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 8 august 2023 Etichete: , ,

UPDATE: Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

De asemenea, bărbatului i-a fost aplicată o amendă contravențională.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public – Serviciul de Poliție Metrou, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

UPDATE: Circulația trenurilor de metrou a revenit la normal.

UPDATE: Circulația trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile Eroii Revoluției – Universitate, potrivit unui comunicat transmis de Metrorex.

UPDATE: Angajații Metrorex, ISU și polițiștii l-au extras în siguranță pe bărbat de pe linia de metrou, după aproximativ 20 de minute. Acesta a fost reținut de polițiști.

Știrea inițială:

Circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 de metrou este grav afectată, după ce un bărbat s-a legat cu cătușe pe una dintre liniile din stația Piața Unirii, potrivit informațiilor Mainnews.ro.

Omul care s-a legat pe linia de metrou scandează pentru interzicerea jocurilor de noroc.

„Opriți păcănelele sau lăsati trenul să treacă!”, a strigat bărbatul sub privirile nedumerite ale celorlalți călători.

Bărbatul s-a legat singur de șina de metrou cu niște cătușe care îi aparțineau. Polițiștii l-au percheziționat, însă nu au găsit cheile asupra sa.

Sursa foto: Redacția

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW