Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Premier: Reducerea prețurilor la alimentele de bază va duce rapid inflaţia la o singură cifră

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 3 august 2023

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, joi, că a văzut preţuri reduse şi cu 50% la alimentele de bază în unele magazine, măsură care „protejează puterea de cumpărare a oamenilor, dar, mai important, va duce rapid inflaţia la o singură cifră”.

”Mă bucurăm faptul că marile lanţuri de magazine au început să aplice, din 1 august, reducerea preţurilor la alimentele de bază. Este o soluţie vitală pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor şi am văzut deja preţuri reduse şi cu 35 – 50% la unele produse”, a afirmat, joi, premierul Marcel Ciolacu în debutul şedinţei de Guvern.

Acesta crede că ”această măsură începe deja să ajute concret milioane de oameni, şi, mai ales, această măsură va duce rapid inflaţia la o singură cifră”.

”Sper chiar de luna viitoare”, a adăugat premierul.

La 1 august 1 august, a intrat în vigoare ordonanţa de plafonare a adaosului comercial, iar anumite alimente, precum pâinea, laptele, fructele, legumele şi carnea ar trebuie să se ieftinească. Mai multe detalii, aici.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW