Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ce urmărește Putin prin atacurile din zona Dunării. Analist militar: România nu a luat măsurile care trebuiau luate ANALIZĂ

By Ana Teșcan , in Analize & Investigatii Război în Ucraina Stirile zilei , at 2 august 2023 Etichete: , , ,

Federația Rusă a lansat, în noaptea de marți spre miercuri, noi atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre, vizând inclusiv portul Ismail, în apropierea graniței cu România. Analistul militar Aurel Cazacu a declarat pentru Main News că Federația Rusă dorește astfel să transmită un mesaj puternic către NATO și Europa, dar și că România nu are multe opțiuni de reacție la atacurile din regiune. 

Conform oficialilor din regiunea Odesa, acțiunile desfășurate de către forțele rusești au provocat izbucnirea unor incendii la facilitățile portuare și la infrastructura industrială. Surse neoficiale citate de Agerpres spun că atacurile cu drone iraniene au lovit sediul Administraţiei Portuare din Ismail, Gara fluvială, dar şi un depozit de combustibil.

Portul Ismail se află la circa 15 kilometri de Tulcea și la circa 60 de kilometri de Galați.

Acesta nu este primul atac asupra unui port din apropierea României. Pe 24 iulie, loviturile cu drone lansate de ruși au vizat portul ucrainean Reni, situat la aproximativ 13 kilometri de Galați. 6 persoane au fost atunci rănite.

Motivațiile strategice ale atacurilor rusești: împiedicarea accesului Ucrainei la Marea Neagră

Analistul militar Aurel Cazacu susține că motivul strategic al atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre, inclusiv portul Ismail, este foarte simplu, liderul rus, Vladimir Putin, dorind să cucerească întreaga zonă pentru a împiedica Ucraina să aibă acces la Marea Neagră. Mai mult, bombardamentele de la Dunăre ar putea fi o răzbunare a liderului de la Kremlin pentru presupusele atacuri ucrainene asupra Moscovei.

„Motivul strategic este foarte simplu. Putin și-ar dori să cucerească întreaga suprafață ca să oprească, să anuleze posibilitatea Ucrainei de a avea acces la Marea Neagră. Apoi, în fondul în care Ucraina atacă cu anumite drone, este ca o răzbunare a Rusiei, crezând că va putea determina Ucraina să oprească atacurile”, a declarat Aurel Cazacu, pentru Main News.

Șicane aduse NATO

În viziunea analistului, acțiunile lui Putin și conflictul în general au o dimensiune mai amplă. Cazacu consideră că Rusia dorește să transmită un mesaj puternic către NATO și Europa, demonstrându-și puterea și influența în regiune. Cu toate acestea, el subliniază că, în afară de resursele naturale și teritoriul său extins, Rusia nu are prea multe avantaje. Analistul militar evidențiază totuși dificultatea de a lupta împotriva unei țări ca Rusia, în special din cauza numărului aparent inepuizabil de soldați.

„Putin acum, ceea ce face el și acest război, este la adresa NATO, la adresa Europei. El asta își dorește, să arte lumii ce mare putere este Rusia. Nu e chiar așa. În afară de resurse și un teritoriu foarte mare nu are. Dar. dacă privim istoria, este foarte dificil să te lupți cu o țară ca Rusia (…) soldații sunt inepuizabili ca număr”, a completat analistul militar.

Ce ar trebui să facă România

În ceea ce privește poziția României în acest context, Cazacu susține că țara nu ar avea multe opțiuni de reacție la atacurile din regiune. El crede că România ar fi trebuit să-și apere interesele mai eficient și să se implice activ în eforturile de a facilita tratativele pentru pace. Analistul își exprimă îngrijorarea că războiul în desfășurare poate duce la o migrație sporită a populației tinere din țară.

„România trebuia să aibă mai multă inițiativă în a face propuneri în vederea realizării unor tratative pentru pace. Este foarte dificil pentru România și destul de periculos, pentru că acest război poate face ca și mai multă populație tânără să plece din țară. România nu a luat măsurile care trebuiau luate imediat după începerea războiului și România nu este într-o fază în care să fie dotată cu armament și mai ales cu muniție. România are o industrie de apărare care trebuie pusă la punct, relansată. Trebuie luate măsuri urgente în vederea repornirii industriei de apărare, în primul rând pentru realizarea de muniție de toate categoriile de calibre și apoi pentru anumite echipamente”, a conchis Aurel Cazacu.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW