Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Iohannis a aprobat propunerile pentru numirea ambasadorilor în patru state

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 24 iulie 2023 Etichete: , , , ,

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că au fost aprobate patru propuneri pentru numirea de ambasafori în Kenya, Lituania, Sri Lanka şi Tunisia. După audierile în comisiile de specialitate din Parlamentul României şi obţinerea avizului acestora, care are caracter consultativ, respectiv ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, preşedintele României va semna decretele de acreditare şi scrisorile de acreditare, precizează MAE. 

Iată cele patru persoane propuse pentru a ocupa o funcţie de ambasador:

Republica Kenya – Genţiana Şerbu. Îndeplineşte, din 2021, funcţia de director al Direcţiei America Latină şi Caraibi, din Centrala MAE. A fost ambasadorul României în Cuba în perioada 2016-2021 şi consul general la Consulatul General al României la Cahul, Republica Moldova, între 2010-2014. A activat şi în cadrul Misiunii/Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE, între 2004 şi 2009. Anterior, în perioada 2000-2004, a fost, printre altele, secretar executiv al Centrului SECI pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere (actual SELEC). Vorbeşte limbile franceză, engleză şi spaniolă.

Republica Lituania – Adriana Octavia Ciamba. Îndeplineşte, din 2019, funcţia de însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei României în Republica Elenă, unde a mai activat în perioada 2012-2013. A îndeplinit funcţia de consul general în cadrul Consulatului General al României la Istanbul, în perioada 2013-2021. În Centrala MAE, a îndeplinit funcţia de director adjunct al Direcţiei Drepturile Omului, în perioada 1997 – 1999. Vorbeşte limbile engleză, franceză, greacă şi turcă.

Republica Democratică Socialistă Sri Lanka – Steluţa Arhire. A fost ambasador al României în Republica Slovacă în perioada 2016-2021. A fost adjunct al şefului de misiune în cadrul Ambasadei la Washington (2011 – 2014) şi adjunct al şefului de misiune în cadrul Misiunii României de la Geneva (2006-2008). În 2011 a fost însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei la Bangkok. În Centrala MAE, unde a activat, inter alia, ca director al Direcţiei OSCE, Consiliul Europei şi drepturile omului în perioada 2004-2006, director general adjunct al Direcţiei Generale Europa Extinsă (în 2004), director al Direcţiei Uniunea Europeană/Direcţia Cooperare Politică şi Dezvoltare Instituţională a UE, între 1999 şi 2000. Vorbeşte limbile engleză şi franceză.

Republica Tunisiană – Valentin-Ciprian Muntean. Îndeplineşte, din 2019, funcţia de director general al Departamentului Consular din Centrala MAE, gestionând un număr mare de crize şi urgenţe consulare de o complexitate deosebită. Anterior, a fost consul general/şef al secţiei consulare în cadrul Ambasadei României la Londra (2016 – 2019), unde a gestionat relaţia cu comunitatea de români, răspunzând unui număr mare de situaţii speciale şi crize consulare. A mai activat în cadrul Ambasadei României la Nicosia (2010-2015) şi Ambasadei României la Chişinău (2009-2010). Vorbeşte limbile engleză, italiană, greacă şi franceză.

Sursă foto: Administrația Prezidențială

 

.

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW