Primăria Capitalei modernizează locurile de joacă din Parcul Cișmigiu
Administrația Lacuri Parcuri și Agrement din cadrul Primăriei Capitalei a încheiat cu firma City Global Construction un contract pentru modernizarea locurilor de joacă din Parcul Cișmigiu, aflate acum într-o stare deplorabilă. Anunțul a fost făcut vineri, 21 iulie, de viceprimarul Horia Tomescu.
În valoare de 3,45 milioane lei, investiția prevede 3 ani de garanție urmați de 2 ani mentenanță post-garanție. Lucrările de montaj ar trebui finalizate în circa 2 luni.
„În calitate de Viceprimar al Municipiului București, dar și de părinte, cunosc nevoia locurilor de joacă sigure, educaționale, distractive, pe care și copiii și părinții să le iubească”, a transmis Horia Tomescu.
CITEȘTE ȘI: Primăria Capitalei reface locurile de joacă din parcuri
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii