Primăria Capitalei pregătește implementarea sistemului de informare dinamică în stațiile STB
Primăria Capitalei a lansat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar implementării sistemului de informare dinamică a călătorilor în stațiile de autobuz, tramvai și troleibuz, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Valoarea estimată a contractului este de 756.000 lei, fără TVA, termenul de predare a documentației fiind de 6 luni.
Capitala urmează să beneficieze de un sistem inteligent de afișare dinamică a timpilor de așteptare în stațiile STB. Primăria Generală a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru un astfel de proiect, care ar urma să fie implementat în 968 de stațiile de autobuz, tramvai și troleibuz.
„S-a aprobat o finanţare prin PNRR de aproximativ 5,7 milioane euro pentru proiectul prin care vom dota staţiile de transport public cu panouri digitale de informare. Astfel, călătorii vor afla, în timp real, programul de circulaţie a vehiculelor, vor şti cât mai au de aşteptat şi ce variante de traseu au la dispoziţie. Informarea călătorilor se va face atât vizual, cât şi audio”, a transmis primarul Nicușor Dan.
În ce constă proiectul
Pregătit printr-un parteneriat încheiat între Primăria Generală si cele șase primării de sector, proiectul prevede introducerea unor elemente integrate pentru informarea în timp real a călătorilor în cele mai importante stații.
Cu alte cuvinte, călătorii vor putea vedea cât timp mai au de așteptat până la sosirea autobuzului, tramvaiului sau troleibuzului pe care îl așteaptă, precum în cazul metroului. În acest moment informații pot fi aflate doar prin intermediul unor aplicații pentru telefon, precum cea a STB (Info TB) sau Google Maps.
Valoarea totală a investiției este estimată la 83,8 milioane lei, fără TVA, din care 68 milioane lei, fără TVA, reprezintă costul total al echipamentelor pentru informare dinamică.
Sursa foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Comentarii