Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Parchetul General verifică de ce imaginile apărute astăzi în presă nu au ajuns la anchetatori

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 24 octombrie 2019 Etichete: , ,

Parchetul General verifică de ce imaginile de la ISU nu au ajuns pe masa procurorilor. Cercetările se vor desfășura în cadrul dosarului aflat pe rolul Parchetului în care se investighează modul în care victimele tragediei din Clubul Colectiv, din seara zilei de 30 octombrie 2015, au fost tratate în spitalele unde au ajuns. 

Parchetul General a solicitat Inspectoratului pentru Situații de Urgență filmul de 20 de minute care arată modul în care s-a intervenit în primele minute de la sosirea echipajelor SMURD la locul tragediei. Pe de altă parte, procurorii au confirmat că aceste imagini nu le-au fost furnizate pe parcursul derulării anchetei.

„Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică nu au avut la dosarul cauzei înregistrarea video în cauză și nici nu au avut cunoștință de existența acesteia în cursul derulării anchetei penale, care s-a finalizat prin trimiterea în judecată a unui număr șase persoane fizice și două persoane juridice.
Înregistrarea video a fost solicitată astăzi, 24 octombrie 2019, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, urmând a fi valorificată în cadrul urmăririi penale în cauza aflată în prezent pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, referitoare la incendiul din clubul “Colectiv””, au precizat procurorii de la Parchetul General într-un comunicat public”, precizează Parchetul General într-un comunicat public.

 

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW