Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Demisionarul Budăi, prins cu minciuna în cazul „azilelor groazei”

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 13 iulie 2023 Etichete: ,

Marius Budăi, ministru al muncii până acum câteva ore, a mințit cu bună știință cu privire la momentul în care instituția pe care o conducea a aflat despre ororile petrecute în cele trei azile din județul Ilfov care fac obiectul anchetei DIICOT, arată o nouă anchetă publicată de Centrul de Investigații Media și Buletin de București.

Într-un comunicat transmis presei marți seară, la opt zile de la percheziția-mamut a DIICOT la centrele din Ilfov – comunicat purtând antetul Ministerului Muncii și prezentat integral de Hotnews -, instituția condusă de Budăi își începe apărarea cu o afirmație: „Situația Centrului de Îngrijire și Asistență (CIA) Sfântul Gabriel cel Viteaz ce aparține Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz a intrat în atenția Autorității Naţionale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) ca urmare a sesizărilor făcute de vecini ai respectivului centru (adresă înregistrată la ANPDPD în luna iulie a anului trecut)”.

Această afirmație este, conform documentelor obținute de Centrul de Investigații Media și Buletin de București, una falsă. Conform surselor citate, în data de 25 noiembrie 2021, fix când Budăi a preluat șefia Ministerului Muncii, la Registratura Generală a instituției este înregistrat, sub numărul 23269, un memoriu prin care vecinii Centrului Sfântul Gabriel cel Viteaz din Pipera reclamă, între altele, condițiile inumane la care sunt supuși beneficiarii.

În petiție, ministerul lui Budăi este informat despre personalul „insuficient și slab pregătit” din centru, precum și despre „lipsa de îngrijire și supraveghere corespunzătoare” a beneficiarilor. În susținerea acestor afirmații, vecinii centrului vorbesc despre prezența periodică a ambulanțelor și a autospecialelor SMURD, precum și a echipajelor de poliție. În plus, oamenii anunță ministerul că, din demisolul unde sunt cazate persoane cu dizabilități mintale, „se aud țipete, gemete, zgomote de altercații” și solicită angajaților din subordinea proaspăt numitului ministru Marius Budăi să ia măsuri.

Acesta nu mișcă însă niciun deget. Potrivit răspunsului primit de petiționari, totul era în regulă. Oamenii însă nu se lasă, iar pe 17 ianuarie 2022, asistați de un avocat, scriu din nou direct Ministerului Muncii, transmițând toate informațiile despre posibilele rele tratamente ale beneficiarilor de care aveau cunoștință la acel moment.

Câteva luni mai târziu, aceștia fac o plângere prealabilă în care solicită formal AJPIS Ilfov un control la centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz și, în cazul în care găsesc mai puțin de 75% din standardele minime aplicabile îndeplinite, să retragă licența.

Controlul are loc în ultima zi de primăvară a anului 2022. Paradoxal, având în vedere realitatea pe care o cunoaștem acum, inspectorii ilfoveni afirmă că beneficiarii sunt corect hrăniți de firma de catering, meniurile zilnice sunt afișate la vedere iar oamenii consumă fructe proaspete de cel puțin trei ori pe săptămână.

Primul control „pe bune”

Vecinii nu renunță și, în 27 iulie 2022, scriu din nou Ministerului Muncii. În această nouă adresă, vecinii acuză explicit existența unor „agresiuni între persoanele cazate în imobil dar și din partea personalului la adresa persoanelor cu dizabilități”, susținând că dețin înregistrări audio-video cu care le pot proba.

În urma acestei noi petiții, inspectorii ANPDPD descind în centrul lui Godei și găsesc un adevărat dezastru: contractul de catering pentru mesele beneficiarilor părea a fi fals iar raportările pe baza cărora centru își încasa banii de la Primăria Sectorului 3 erau la rândul lor false, în condițiile în care persoane care abia se puteau deplasa apăreau ca făcând activități sportive.

Inspectorii ANPDPD lasă în urmă o sumă de recomandări, precum și termene clare de conformare pentru fiecare dintre neconformitățile găsite, unele grave.

După acest scurt moment de contact cu realitatea, instituțiile din subordinea lui Budăi se repliaza rapid și, cu ajutorul directorului DGASPC Sector 3, Mihaela Ungureanu, omul lui Robert Negoiță, finul familiei Pandele-Firea, măsurile cerute de ANPDPD „sunt îndeplinite”. Dovada? Niște poze trimise chiar de la cel controlat, Ștefan Godei.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW