Cămin de bătrâni din Râmnicu Vâlcea, închis de OPC. Nereguli pe bandă rulantă
40 de vârstinci dintr-un cămin de privat din Râmnicu Vâlcea urmează să fie mutați în alte centre de stat. Deciza a fost luată de inspectorii OPC, ca urmare a neregulilor privind păstrarea și prepararea alimentelor. Sub coordonarea Prefecturii Vâlcea, toate centrele de îngrijire a bătrânilor din județ au fost verificate de echipe mixte, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, alte cinci centre de stat din județ au fost amendate cu sume între 2500 și 5000 de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu sau pentru blocarea căilor de acces.
Controalele făcute de echipe mixte continuă și în zilele următoare. În Vâlcea sunt 42 de centre de ocrotire și îngrijire a persoanelor. La nivel național, se desfășoară un control la toate centrele pentru îngrijirea bătrânilor, după dezvăluirile privind abuzurile la cele trei azile din Ilfov. Până la acest moment, au fost închise, respectiv amendate cămine din Ilfov, Gorj, Argeș, Arad.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a precizat că în urma acestor controale, dacă situația o va impune, magistrații vor decide măsurile din punct de vedere juridic.
De asemenea, președintele Iohannis a precizat că „toți cei care au știut de abuzurile de la căminele de bătrâni sunt vinivați și trebuie să răspundă juridic sau politic”.
CITEȘTE ȘI: Stenograme DIICOT. Victimele din „azilele groazei” erau jefuite de pensii și apartamente
Sursă foto: Pixabay
Comentarii