Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Meteorologii anunţă un val de caniculă în toată ţara în intervalul 10 – 14 iulie / Care e prognoza pentru Bucureşti

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 10 iulie 2023 Etichete:

Autoritatea Națională pentru Meteorologie (ANM) a anunțat luni, 10 iulie, că un val de caniculă va cuprinde toată țara, în intervalul 10-14 iulie. 

Informarea meteorologică indică indică val de căldură, disconfort termic şi caniculă.

„Luni, valul de căldură și canicula vor cuprinde Banatul și Oltenia, iar în zilele următoare se vor extinde și în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade și disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, explică meteorologii.

Cum va fi vremea în București

În capitală temperatura aerului va fi în creştere, iar de marţi, 11 iulie, vremea va deveni caniculară, disconfortul termic se va accentua şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Maximele vor fi de 34…37 de grade şi minimele de 18…21 de grade.

Cerul va fi variabil, iar îndeosebi marţi şi vineri după-amiaza vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW