Premierul Ciolacu, la deschiderea Forumului de afaceri franco-român: Guvernul se angajează să sprijine investitorii străini
Premierul Marcel Ciolacu a participat, luni, 3 iulie, la deschiderea oficială a Forumului de afaceri franco-român „Împreună pentru Europa. Mai puternică, mai verde şi mai sigură”. Șeful Executivului spune că Franța este un partener economic strategic, care l-a inspirat în măsurile de relansare economică pentru România.
Ciolacu susține că Guvernul României va susține investititorii străini, printr-un „sistem fiscal predictibil”.
„Putem prezenta unor investitori mari precum marile companii franceze cu proiecte majore în România viziunea noastră pentru dezvoltarea economică a ţării. E un format foarte eficient care permite miniştrilor un dialog direct cu importanţi actori economici. În ultimii doi ani, cu toate aceste crize succesive, m-am uitat de multe ori cu admiraţie şi invidie la modul în care Franţa îşi susţine marea sa industrie naţională. Şi, când am pus în centrul programului de guvernare noţiuni-cheie precum Patriotismul Economic, ne-am inspirat şi din acţiuni ale statului francez precum Programul de Relansare Economică sau conceptul de autonomie strategică”, a spus premierul.
Forumul de afaceri franco-român este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Franţei în România în perioada 3-4 iulie ac. Scopul acestui eveniment este de a facilta un dialog între companii, precum și între companii și autorități din România, Franța și Republica Moldova despre oportunitățile de afaceri pe care le oferă transformările prin care trec Uniunea Europeană și România în această perioadă, pe fondul provocărilor legate de creșterea economică, securitate și protecția mediului, transmit organizatorii.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii