Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cine este Adrian Veștea, noul ministru al Dezvoltării. Discurs cu lacrimi în ochi, venituri din investiții și pledoarie pentru regionalizare


Adrian Veștea va conduce Ministerul Dezvoltării, în Guvernul Ciolacu. A fost desemnat de PNL și s-au purtat negocieri strânse în coaliție, pentru acest portofoliu, dorit atât de mult și UDMR. În cele din urmă, UDMR a ieșit din coaliția PSD-PNL, cu un „gust amar”, după cum a afirmat Kelemen Hunor. Puteți citi declarația integrală a liderului UDMR aici.

Veștea, însă, a avut o zi plină de „emoții” ,  pentru că nu se aștepta să ajungă ministru  în cabinetul Ciolacu, după doar câteva zile de negocieri la București, după cum a precizat, joi, 15 iunie, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov. În timpul discursului de la inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov, aproape că a plâns, când și-a amintit că a fost nominalizat ministru al Dezvoltării. El îl locuiește pe Attila Cseke, din partea UDMR.

Aproape că a plâns, când și-a aminitit că a fost nominalizat ministru al Dezvoltării. Inaugurarea Aeroportului Brașov, legată de numele lui Veștea

 

captură video Digi 24

Deși am un speech pregătit, am considerat de cuviință să vă spun cam ce îmi spune sufletul. Nu am crezut și nu m-am așteptat ca în momentul în care am plecat la București, în urmă cu două zile, să primesc această șansă din partea colegilor mei, și vreau să le mulțumesc pe această cale, de a face parte din Guvernul României și a deveni ministru”, a declarat vizibil emoționat Adrian Veștea, la inaugurarea Aeroportului Brașov.

De altfel, joi, 15 iunie, Consiliul Județean Brașov a transmis un comunicat de presă în care leagă direct numele lui Adrian Veștea de construcția Aeroportul Internațional Brașov. Consiliul Județean Brașov are în administrare acest aeroport, s-a ocupat de derularea investiției, însă, fondurile pentru construcție sunt europene. Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, Aeroportul Brașov înseamnă o investiție de aproape 140   milioane de euro.

„Cu acest prilej(n.r. inaugurarea Aeroportului Brașov)Dumitru-Dorin Prunariu va primi titlul de Cetățean de Onoare al Județului Brașov.

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov și ministru desemnat al Dezvolării, cel de numele căruia se leagă această realizare remarcabilă a județului Brașov, a fost prezent în aeronava TAROM”, a transmis Consiliul Județeam Brașov, joi, 15 iunie, când Veștea încă reprezenta Consiliul Județean Brașov.

Economii în lei, euro și dolari. Familia Veștea, venituri bugetare și din investiții

Potrivit declarației de avere, Veștea deține două terenuri agricole, unul forestier și două intravilane în județul Brașov. De asemena, are în Brașov, alături de soție, o casă de locuit și un apartament. Veștea conduce un Volkswagen Tiguan din anul 2017.

Deține mai multe  conturi în lei  euro, dolari (64.287 de lei, 10.295 de euro, 19.947 de dolari) De asemenea, acesta are depozite bancare de 208.680 de lei și deține hârtii de valoare(obligațiuni de stat)în valoare  de 60.000 de lei.

A raportat venituri în calitate d președinte al  Consiliui Județean BRașov,  suma de 164.778 de lei și a încasat  peste 19 000 de lei din chirii. Șoția lui Adrian Veștea este angajată a Direcției de Finanțe Brașov și a raportat un venit de 6203 lei/lună.

Veștea susține regionalizarea și pensiile speciale ale primarilor

Adrian Veștea a susținut, chiar în timpul audierilor la comisiile de specialitate din Parlament, că este un „adept al regionalizării”, însă, acest lucru nu se poate face „peste noapte”.

„Ce consider și e vizibil și la nivelul UE e de a comasa anumite județe ca să avem o capacitate administrativă mai bună, să avem posibilitatea de a asigura funcționarea acestor UAT-uri și să gândim proiecte strategice pe termen lung. Nu se poate face peste noapte. Sunt adeptul ei, dar nu se poate face de când sunt ministru până anul viitor. Este aproape imposibil să se facă până în alegeri. Este greu de a face azi o reorganizare administrativ-teritorială”, a spus Adrian Veștea, la Digi 24. Totodată, Veștea a susținut că primarii ar  trebuie  primească „pensie specială”, bazată pe principiul contributivității.

Sursă foto: Facebook 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW