Grevă în educație. Premierul Ciucă a convocat pentru duminică ședință de guvern
Premierul Nicolae Ciucă a convocat pentru duminică, 11 iunie, ședință de guvern, în contextul grevei din sistemul educațional.
Deși reprezentanții executivului nu au publicat agenda ședinței, foarte probabil întrevederea are legătură cu noua propunere făcută cadrelor didactice, potrivit căreia, începând de anul viitor, va fi acordată o majorare salarială de 45% din totalul creşterilor stipulate în grilele de salarizare.
Guvernul a majorat, săptămâna trecută, cu aproape 600 lei net salariile cadrelor didactice, iar în această săptămână a adoptat un Memorandul în care își asumă majorarea acestora, în mod etapizat, până la nivelul salariului mediu pe economie pentru un debutant. Actul, fără putere legislativă, a fost criticat de reprezentanții profesorilor, care au transmis că și-ar dori adoptat un act normativ care să prevadă creșterile asumate de coaliția de guvernare.
Examenele orale de la Bac, echivalate cu notele din timpul liceului
Probele de evaluare a competenţelor din cadrul examenului de Bacalaureat nu se vor mai desfășura, urmând să fie echivalate cu notele obținute de elevi în tipul liceului, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență publicat de Ministerul Educației.
„În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, proiectul de act normativ prevede următoarele: La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, arată propunerea Ministerului Educației.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii