UPDATE Procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu/ Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au fost achitați
Judecătorii Curții de Apel București sunt așteptați să se pronunțe, joi, în procesul torționarilor acuzați că l-au omorât în bătaie pe disidentul anticomunist Gheorghe Ursu. Inițial, procurorul a cerut închisoare pe viață, dar pentru că cei doi au peste 60 de ani, a decis să solicite instanței detenție pentru 25 de ani. Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, foști ofițeri de securitate, sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.
UPDATE: Foștii ofițeri de securitate, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au fost achitați de judecătorii Curții de Apel București. Instanța a schimbat încadrarea juridică inițială din infracțiuni contra umanității în aplicarea de tratamente neomenoase. Sentința instanței nu este definitivă, poate fi contestată în termen de 10 zile.
Știre inițială
Acesta este ultimul termen al procesului torționarilor disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. Vor fi audiați inculpații iar instanța va pune concluziile. La termenul trecut, Vasile Hodiş, unul dintre torţionarii acuzați că l-a omorât în bătaie pe disidentul anticomunist Gheorghe Ursu, a refuzat să dea declarații în fața instanței motivând că are emoții. Celălalt inculpat, ofițerul Marin Pârvulescu, a scăpat de audiere, invocând probleme de sănătate.
Cazul disidentului a fost redeschis după ce Andrei, fiul lui Gheorghe Ursu, a intrat în greva foamei. Povesteşte cu groază prin ce a trecut părintele său.
Cine a fost disidentul Gheorghe Ursu
Inginerul Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuți luptători împotriva regimului comunist. La începutul anilor 80, trimitea scrisori la Europa Liberă, afișa manifeste împotriva lui Ceaușescu și încerca să creeze o rezistență intelectuală împreună cu prietenii săi, Dan Deșliu, Nina Cassian, Geo Bogza și Radu Cosașu. A fost arestat în 21 septembrie 1985 pentru că a refuzat să-și toarne prietenii la Securitate. A murit la 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.
Când a fost arestat, Gheorghe Ursu n-a fost acuzat direct de propagandă împotriva orânduirii socialiste, deoarece Nicolae Ceaușescu nu mai dorea procese politice. Pentru a putea fi arestat, i s-a înscenat că ar face trafic cu valută pentru că au gasit 17 dolari în posesia lui.
Același lucru i s-a întâmplat și jurnalistului Petre Mihai Băcanu, care miercuri a dat declarații în procesul lui Gheorghe Ursu.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 98168 more Information to that Topic: mainnews.ro/procesul-tortionarilor-lui-gheorghe-ursu-se-asteapta-decizia-instantei/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 80567 more Information on that Topic: mainnews.ro/procesul-tortionarilor-lui-gheorghe-ursu-se-asteapta-decizia-instantei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/procesul-tortionarilor-lui-gheorghe-ursu-se-asteapta-decizia-instantei/ […]