Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Patriarhia Română, împotriva deciziei CEDO: Parteneriatul civil este toxic pentru noțiunea de familie


Patriarhia Română dezaprobă promovarea ideii de „parteneriat civil”, afirmă purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române(BOR), Vasile Bănescu. Aceasta este prima reacție, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului(CEDO) a decis că România trebuie să recunoască oficial cuplurile de același sex, după cum Main News a mai relatat. 

Purtătorul de cuvânt al BOR consideră că legiferarea căsătoriei între persoanele de același sex „este toxic” pentru noțiunea de familie.

„Patriarhia Română, în consonanţă cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum şi legiferarea acestuia, întrucât el reprezintă nu doar o inutilă suprapunere cu valida instituţie a căsătoriei, ci şi o reală subminare a asumării responsabilităţii integrale a celor doi soţi, precum şi sursa toxică (dovedită în alte societăţi) a destrămării importanţei şi autorităţii moral formatoare a familiei„, precizează Bănescu, citat de Agerpres.

Reprezentantul BOR spune că „parteneriatul civil” încurajează concubinajul, ceea ce ortodoxia nu tolerează. Mai mult decât atât, Bănescu face referire la o mișcare politică care se opune  familiei tradiționale, educației copiilor.

„Acordarea unui statut legal cuplurilor de acelaşi sex, prin legalizarea parteneriatelor civile, s-a dovedit a fi doar o şireată şi favorabilă mişcare politică spre acordarea ‘dreptului’ de a se căsători persoanelor care, prin natura opţiunilor sexuale libere, se situează totuşi în afara raţiunilor şi scopurilor fondatoare ale familiei naturale întemeiate pe căsătorie. Experienţa statelor care au legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex este grăitoare”, subliniază purtătorul de cuvânt al BOR, potrivit sursei citate.

 CNCD: România trebuie să aibă legislație prin care recunoaște cuplurile de același sex

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât marți, 23 mai, în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii contra statului român, că România încalcă că România a încălcat Articolul 8 al Convenției CEDO privind „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”. Decizia nu este definitivă.

Într-o declarație acordată pentru G4Media.ro, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a explicat că România este obligată să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează cuplurile de același sex. Mai multe detalii puteți citi aici.

Sursă foto: Inquam Photos / Diana Oros

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW