Un nou caz de tip Hexi Pharma în România
Procurorii Parchetului Sector 1 au finalizat cercetările și au trimis în judecată firma Al Carina SRL, patronată de Dan Cruceanu, privind comercializarea în spitale a unor produse dezinfectante neconforme.
În perioada decembrie 2018 – august 2019, Al Carina SRL, prin intermediul unor firme intermediare, a indus în eroare 46 de spitale prin prezentare unor date nereale privind concentrația substanțelor active și eficiența bactericidă a produselor Lozopren Plus, Trioton Rapid și Oxidice S-Des, folosite în mediul spitalicesc, arată procurorii. Printre unitățile sanitare unde au ajuns aceste produse se numără inclusiv Spitalul Universitar din București, Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj și Spitalul de Urgență din Timișoara.
Potrivit acestora, pe eticheta produselor, dar și pe alte înscrisuri, erau trecute elemente de conformitate nereale. Biocidele au fost fabricate în Germania iar comercializarea acestora în România a fost făcută pe baza avizelor obținute de la Comisia Națională pentru Produse Biocide de către Al Carina SRL. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 1 milion lei.
Dosarul a fost trimis spre soluționare la Judecătoria Sectorului 5.
Hexi Pharma, în centrul scandalului dezinfectanților contrafăcuți
Dosarul Hexi Pharma a zguduit sistemul sanitar din România. În anul 2016, la scurt timp după ce mai mulți pacienți cu arsuri în urma incendiului din clubul Colectiv au murit în spitale din cauza infecțiilor nosocomiale, o investigație realizată de jurnalistul Cătălin Tolontan a scos la iveală faptul că dezinfectații produși de firma Hexi Pharma, utilizați în unitățile sanitare, au fost diluați de până la 2.000 de ori.
În urma anchetei jurnalistice, procurorii de la parchetul general au pus sub acuzare pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Hexi Pharma și mai multe persoane cu funcții de conducere în cadrul companiei, printre care și pe patronul Dan Condrea. La scurt timp după ce procurorii au intrat pe fir, Dan Condrea s-a sinucis.
Sursa foto: Inquam Photos/Virgil Simionescu



