Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Allen Coliban, despre perchizțiile de la Primăria Brașov: Am aflat din presă, dar sprijinim Justiția în orice demers

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 12 mai 2023 Etichete: , , ,

Primarul orașului Brașov, Allen Coliban, susține că a aflat din presă despre perchezițiile DNA, derulate joi,  11 mai , la instituția pe care o conduce. El a transmis că va sprijini justiția în orice demers, însă, nu a oferit informații cu privire la serviciul vizat de procurori anticorupție. Până la acest moment, DNA nu a comunicat mai multe informații cu privire la cercetări, menționând doar că este vorba despre „atribuirea” preferențială a unor contracte de achiziții publice. 

„Din primele informații pe care le-am adunat, este  vorba despre una dintre instituțiile subordonate primăriei. Acolo au fost efectuate perchezițiile astăzi și descinderea. Din punctul meu de vedere și din punctul nostru de vedere, avem zero toleranță pentru corupție. Sprijinim justiția în orice demers de aflare a adevărului și de mascare și penalizare a corupției”, a transmis primarul Coliban, prin intermediul Facebook. Edilul Brașovului spune că partidul din care face parte, USR, a sesizat de-a lungul timpului mai multe nereguli procurorilor, mai ales în cazul instituțiilor subordonate Consiliului Local, cele care au bugete proprii de achiziție.

Ce a transmis DNA

„Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Ilfov și Argeș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

 Atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”,  este scurta informare oferită de procurorii anticorupție.

Sursă foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW