Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul apărării, despre tăierea pensiilor speciale ale militarilor: Ar putea avea efecte asupra retenţiei personalului militar aflat spre finalul carierei

By news.ro , in Stirile zilei , at 11 mai 2023 Etichete:

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a reiterat, joi, că pensiile militare nu trebuie privite ca pensii speciale. „Îi rog pe cei care fac presiuni pentru tăierea drepturilor pensionarilor militari să se gândească la ce efecte ar putea avea asemenea decizii asupra retenţiei personalului militar aflat spre finalul carierei, oameni foarte bine pregătiţi şi aflaţi în funcţii la vârful ierarhiei, precum şi asupra proiectelor de viitor ale tinerilor care şi-ar dori o carieră militară”, a afirmat el.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a făcut, joi, în Constanţa, o vizită de lucru la unităţile Forţelor Navale aflate în garnizoană, participând la Gala „Omul Anului în Forţele Navale”, eveniment aflat la a XIII-a ediţie. În cadrul festivităţii, el i-a înmânat trofeul ”Ofiţerul Anului 2022 în Forţele Navale” căpitan-comandorului Cătălin-Dănuţ Gherghinescu, şef Secţie scafandri de luptă EOD, Divizionul 175 Nave scafandri de luptă.

„Onorăm astăzi, în cadrul acestei ceremonii, cea mai importantă resursă a oricărei armate – oamenii. Mă bucur să văd că Forţele Navale Române au profesionişti atât de valoroşi şi că ştiu să îi pună în valoare”, a afirmat el.

În contextul în care Ministerul Apărării Naţionale alocă importante resurse modernizării şi dotării cu tehnică de ultimă generaţie, Angel Tîlvăr a subliniat importanţa asigurării unor condiţii de viaţă şi de pregătire la standarde cât mai înalte personalului Armatei.

„Alocarea unui buget de 2% din PIB în ultimii şase ani, ridicat la 2,5% din acest an, a permis derularea unor programe de înzestrare care asigură capabilităţi solide de apărare pentru România. Dar, indiferent cât de performante ar fi avioanele de luptă, maşinile blindate, rachetele, corvetele sau fregatele noastre, ele au nevoie de oameni pregătiţi şi motivaţi în contextul creşterii nivelului de expertiză cerut în prezent de domeniul Apărării. Şi vă asigur că avem permanent în vedere găsirea celor mai bune soluţii pentru a vă asigura dumneavoastră, celor care serviţi ţara în cadrul Armatei României, condiţiile decente de muncă şi viaţă pe care le meritaţi”, a declarat ministrul Tîlvăr.

El s-a referit, în acest context, şi la pensiile militare.

„În ceea ce priveşte pensiile militare, repet şi cu această ocazie, acestea nu sunt şi nu pot fi considerate pensii speciale. Îi rog pe cei care fac presiuni pentru tăierea drepturilor pensionarilor militari să se gândească la ce efecte ar putea avea asemenea decizii asupra retenţiei personalului militar aflat spre finalul carierei, oameni foarte bine pregătiţi şi aflaţi în funcţii la vârful ierarhiei, precum şi asupra proiectelor de viitor ale tinerilor care şi-ar dori o carieră militară”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

De asemenea, el s-a întâlnit cu studenţii şi profesorii Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” şi a vizitat infrastructura de învăţământ – laboratoarele şi simulatoarele folosite pentru pregătirea studenţilor.

Ministrul Apărării a avut o întrevedere, la sediul Brigăzii Radio Electronică şi Observare, cu echipa de conducere a unităţii, în cadrul căreia i-au fost prezentate misiunile şi obiectivele militarilor din subordine, precum şi a celor din cadrul Centrului de Operaţii SCOMAR.

Programul vizitei a inclus şi Centrul de Scafandri, unde s-a întâlnit cu militarii şi i-a fost prezentat laboratorul hiperbar, una dintre cele mai moderne instalaţii de acest tip pe plan mondial, dar şi Portul Militar Constanţa.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW