Kovesi i-a cerut lui Predoiu mai mulți oameni în structura Parchetului European din DNA
Procurorul șef european, Laura Codruța Kovesi, i-a solicitat marți, 9 mai, ministrului justiției, Cătălin Predoiu, în cadrul unei întrevederi, majorarea numărului de posturi alocate Structurii suport a Parchetului European (EPPO) din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi aspecte privind posibila modificare a Regulamentului privind EPPO, inclusiv a extinderii competenţelor Parchetului la investigarea nerespectării măsurilor restrictive şi, eventual, a infracţiunilor legate de mediu, au transmis reprezentanții Ministerului Justiției.
„Susţinem Parchetul European şi vom continua toate demersurile necesare bunei funcţionări a acestuia la nivel naţional. În acest sens, cea de-a şasea procedură de selecţie va fi lansată în viitorul apropiat, în scopul ca ultimele trei posturi vacante de procurori europeni delegaţi să fie ocupate până la jumătatea acestui an”, a declarat la finalul întrevederii ministrul Cătălin Predoiu.
CITEȘTE ȘI: Parchetul European verifică achiziţia celor 600 de BMW-uri de către MAI
CITEȘTE ȘI: Percheziții ale procurorilor europeni în Iași. Suspiciuni de fraudă de 1,6 milioane de euro
Comentarii