Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Reacția vicepreședintelui CSM, după ce a încercat să intimideze un polițist care l-a oprit în trafic: Am asistat la o scenetă bine pusă la punct


Fostul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) și actualul vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, a reacționat duminică, 7 mai, la videoclipul publicat în aceeași zi de jurnalist.ro, unde, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție pentru o depășire neregulamentară, încearcă să îi intimideze pe oamenii legii prin funcția sa. Horodniceanu susține că imaginile sunt scoase din context, cât și că ar exista părți tăiate. Mai mult, fostul șef DIICOT spune că întreaga scenă a fost „pusă la punct” de cei doi agenți de poliție, care l-ar fi cunoscut pe magistrat.

„La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1.30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încălca vreo normă rutieră”, se arată în răspunsul magistratului pentru Digi24.

Horodniceanu a mai transmis că regretă reacția pe care a avut-o, pe care o pune însă pe seama faptului că a fost provocat de cei doi oameni ai legii, menționând că nu e prima dată când este oprit în trafic fără a încălca vreo normă rutieră.

„Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau (…) Aș accentua ideea că filmarea, scoasă din context, ilustrează un personaj reprobabil care abuzează de putere în față unui polițist la datorie. Comportamentul meu intrigat poate avea un sens-deși e greu să privești că acceptabil orice exces de putere – doar în contextul mai larg în care conduceam regulamentar și polițiștii m-au oprit în condițiile descrise, precum și de faptul că nu este prima dată când se întâmpla asta. Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, și să reacționez astfel.

Realizez că m-am aflat într-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este că nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat în acest mod, care nu mă caracterizează”, se mai arată în răspuns, conform sursei citate anterior.

În cele șapte minute de filmare, publicată duminică, 7 mai fostul șef al DIICOT le spune celor doi oameni ai legi mai multe replici agresive, între care:

„Am să vorbesc cu șeful IPJ-ului.”

„Dumneavoastră m-ați oprit pe mine că am avut tupeul să vă depășesc.”

„Nu văd cum ați putea să aveți tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată a țării.”

„Eu sunt în măsură să fac orice!” Mai multe detalii, aici.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW