Justitie

Lia Savonea, denunțată penal de Asociația Inițiativa pentru Justiție

Asociația Inițiativa pentru Justiție a formulat un denunț penal pe numele președintei CSM, Lia Savonea, pe care o acuză că, a cerut Parlamentului modificarea legii ANI fără să sesizeze în acest sens Ministerul Justiției.

„În cursul anului 2019, numita SAVONEA LIA, în calitate de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, funcționar public în sensul art. 175 alin. (1)lit. a) C.p., în timpul serviciului, cu intenție și fără a se întemeia pe o hotărâre a plenului CSM, a transmis Senatului României un proiect de modificare a Legii nr. 176/20101”, potrivit unui comunicat de presă.

Vezi AICI cererea Liei Savonea pentru limitarea competențelor ANI

Potrivit sursei citate, în cazul în care CSM consideră că este necesară inițierea sau modificarea unor acte normative în domeniul justiției, trebuie să sesizeze ministrul Justiției, printr-o hotărâre adoptată în plen și semnată de președintele CSM, în numele CSM.

„Îndeplinind astfel un act care nu intră în atribuțiile sale, prevăzute la (…) prin care s-a produs una din urmările prevăzute la art. 297 alin. (1) C.p., anume vătămarea interesului legitim al CSM, în calitate de garant al independenței justiției, de a fi loial reprezentat de președintele său și de a nu fi implicat în acțiuni de modificare a legilor cu eludarea căilor legale, care să îi scadă credibilitatea.

Consiliul Superior al Magistraturi este o autoritate care trebuie consultată cu privire la proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești, dar care nu are dreptul la inițiativă legislativă, calea de urmat prevăzută de lege – exclusiv pentru situațiile în care CSM apreciază că este necesară inițierea sau modificarea unor acte normative în domeniul justiției – fiind cea a sesizării ministrului Justiției, printr-o hotărâre adoptată de plen și semnată de președintele CSM, în numele CSM”, se mai arată în comunicat.

Război între Ana Birchall și Lia Savonea

Ministrul Justiției, Ana Birchall, susține că prin încercarea de a modifica legea ANI, CSM a uzurpat atribuțiile Ministerului Justiției.

„Legat de multe întrebări pe care le-am primit zilele acestea privind analiza noastră pe GRECO și MCV vă pot spune că noi mai așteptam un punct de vedere de la CSM, dar se pare că CSM-ul era preocupat să modifice legea ANI, uzurpând, de altfel, atribuțiile Ministerului Justiției trimițând direct la Comisia din Senat.”, a spus Ana Birchall.

De asemenea, Birchall a mai precizat, într-o postare pe Facebook, că CSM nu are initiativă legislativă și nici nu poate transmite propuneri de modificări legislative decât prin intermediul ministrului justiției.

”CSM, şi cu atât mai puțin președintele acestei instituții, nu are inițiativă legislativă şi nici nu poate transmite propuneri de modificări legislative decât prin intermediul ministrului justiției. Reiterăm și cu acest prilej necesitatea respectării de către fiecare autoritate publică, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, a atribuțiilor constituționale şi legale”, scrie Birchall pe Facebook.

CSM o acuză pe Ana Birchall de dezinformare

La rândul său, Consiliul Superior al Magistraturii o acuză pe Ana Birchall de dezinformare și susține că prin lege, CSM poate formula propuneri legislative.

„Prin lege, Consiliului Superior al Magistraturii îi este conferită prerogativa de a formula propuneri legislative, de care a uzat dintotdeauna în scopul îmbunătățirii cadrului normativ necesar bunei desfășurări a activității judecătorilor și procurorilor.
Drept urmare, afirmațiile ministrului justiției, Ana Birchall, sunt contrazise de prevederi cuprinse în Legea nr. 317/2004, alegația acesteia, astfel cum a fost expusă, fiind intenționat eronată cu scopul exclusiv al decredibilizării activității Consiliului Superior al Magistraturii”, potrivit paginii de Facebook a CSM.

Inquam Photos/Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button