Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Culisele rotativei. Când preia PSD funcția de premier și cum se negociază ministerele – SURSE

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 3 mai 2023 Etichete: , , ,

Mult discutata „rotativă” guvernamentală dintre PNL și PSD nu va fi efectuată pe data de 25 mai, așa cum prevede protocolul de coaliție din cauza faptului că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, nu dorește să demisioneze de Ziua Eroilor, au declarat surse guvernamentale pentru Mainnews.ro.

În aceste zile liderii social-democrați și cei liberali poată negocieri aprinse privind împărțirea funcțiilor în viitorul cabinet Ciolacu. Conducerea PSD este dispusă să plătească un preț scump pentru a păstra Ministerul Transporturilor, în condițiile în care în perioada următoare sunt așteptate inaugurări pe mai multe segmente de autostradă, potrivit informațiilor. În schimb, liderii PNL și-ar dori la schimb trei ministere.

În ciuda acestor discuții, nu ar trebui să apară probleme în ceea ce privește rotativa în fruntea executivului. Nicolae Ciucă își va prezenta demisia, însă nu pe data de 25 mai, așa cu prevede protocolul coaliției, pentru că atunci este sărbătorită Ziua Eroilor. Este exclusă și data de 24 mai, atunci când liberalii sărbătoresc 148 ani de la înființare.

Potrivit informațiilor noastre, cea data cea mai probabilă pentru ca premierul să își depună mandatul este 29 mai. Totul trebuie tranșat până pe 31 mai pentru că în perioada 1-5 iunie va fi minivacanța pentru Ziua Copilului și Rusalii, când angajații vor avea liber.

Ce prevede protocolul dintre PSD și PNL

Încheiat pe 25 noiembrie 2021, acordul politic între PSD, PNL și UDMR, prevede că Nicolae Ciucă va avea mandat până în 25 mai 2023, moment de la care va fi numit un premier din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.

În același timp, ministrul transporturilor din partea PSD, Sorin Grindeanu, va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Proiectelor Europene, condus în prezent de Marcel Boloș.

Ministrul Finanțelor din partea PSD, Adrian Câciu, va fi înlocuit de PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției, unde acum se află Cătălin Predoiu.

Totodată, coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD, Marian Neacșu, va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului, de care în prezent se ocupă Micea Abrudean.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW