Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Fostul deputat Cristian Rizea a fost adus în România și încarcerat. Autoritățile din Republica Moldova l-au declarat indezirabil

By Redactia , in Justitie Politic Republica Moldova Stirile zilei , at 28 aprilie 2023 Etichete: , ,

Fostul deputat Cristian Rizea a fost extrădat de autoritățile de la Chișinău, fiind încarcerat în România. Fostul parlamentar a fost declarat indezirabil în Republica Moldova pentru o perioadă de 15 ani. Rizea fugise în țara vecină înainte de condamnare.

Cetățeanul României, Rizea Cristian, a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani.

Conform procedurilor legale, străinul a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național de către personalul specializat al IGM.

Amintim că, declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate supra„, a transmis Inspectoratul General pentru Migraţie de la Chişinău.

Ulterior, Poliţia Română a anunţat că a fost preluat şi încarcerat.

„În această seară, 27 aprilie, Poliția Română a fost solicitată de autoritățile din Republica Moldova să preia un bărbat, în vârstă de 54 de ani, față de care Tribunalul București a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta a fost preluat cu sprijinul Poliției de Frontieră și urmează a fi introdus într-un penitenciar al Administrației Naționale a Penitenciarelor”, a transmis Poliţia Română.

Condamnat definitiv la închisoare în România

Cristian Rizea a fost dat în urmărire internaţională în urma unei condamnări la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, decizie dispusă în 2019. Instanța a stabilit și că Rizea trebuie să plătească suma de 300.000 de euro.

Ulterior, fostul deputat a fost găsit în Republica Moldova, sub numele de Mihai Cristian Luigi și a fost reținut în luna noiembrie 2020, moment în care autoritățile de la București au demarat procedura de extrădare.

Rizea a mai fost trimis în judecată de Procuratura din Republica Moldova la finalul lunii martie pentru că ar fi obținut fraudulos cetățenia Republicii Moldova, retrasă, pe 3 noiembrie 2020, printr-un decret semnat de președintele de la acea vreme, Igor Dodon.

Conform imaginilor publicate pe reţelele de socializare, Rizea ducea un stil de viaţa opulent în Republica Moldova. Fostul deputat PSD s-a implicat şi politica din statul vecin şi a încercat să candideze la alegerile parlamentare din luna iulie 2021 pe listele Partidului Politic ,,NOI”, o formațiune obscură, însă Comisia Electorală Centrală nu i-a dat voie să participe. Rizea a încercat să candideze și la alegerile pentru funcția de primar al orașului Bălți, însă și de această dată candidatura i-a fost respinsă.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW