Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


România și Chile au semnat un Memorandum pentru cooperare în situații de urgență

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 22 aprilie 2023 Etichete: , , , , , ,

 Klaus Iohhanis a fost primit în mod oficial, astăzi, 22 aprilie, de către omologul său Gabriel Boric. Așa cum au anunțat anterior, cei doi oficiali au semnat un Memorandum pentru cooperare în situații de urgență. Din partea delegației române, a făcut parte și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Șeful statului Chile a subliniat necesitatea unui schimb de experiență cu România, în ceea ce privește siguranța în cazul dezastrelor naturale

„Am înțeles de la domnul președinte Iohannis  educația privind schimbările climatice este o prioritate. Să putem face dezastrelor naturale, așa cum ni s-a întâmplat nouă, în sud, când ne-am confruntat cu incendii forestiere. Este important să învățăm unii de la alții și să avem un schimb de experiență cu România”, a  precizat Gabriel Boric, președintele statului Chile.

Tot astăzi, Klaus Iohannis a înmânat administrației prezidențiale din Chile mai multe acte diplomatice, de arhivă în ceea ce îi privește pe chilienii care s-au refugiat în România, după lovitura de stat din 1973.

„România a fost primul stat care a oferit azil politic chilienilor. În total, peste 6.000 de refugiați din Chile au tranzitat România, circa 2.000 dintre aceștia stabilindu-se în țara noastră, care a devenit a doua lor casă. Povestea acestora reprezintă, domnule Președinte, un liant al relațiilor româno-chiliene.
Astfel, astăzi tocmai am plăcerea de a înmâna o serie de documente de arhivă, mărturii ale acelei perioade”, a declarat Iohannis, de la Palatul la Moneda.

Înainte de vizita din Chile, Iohannis a fost primit de omologul său din Brazilia și s-a întâlnit cu autoritățile locale din Rio de Janeiro. Oficialul României se află în turneu prezidențial până la data de 26 aprilie ac.

CITEȘTE ȘI: Iohannis a început „turneul prezidențial”. Cum arată interiorul avionului cu care călătorește

Sursă foto: captură video

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW