Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Procedură de infringement împotriva României în domeniul Justiției

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 19 aprilie 2023

Comisia Europeană (CE) a lansat o procedură de infringement împotriva România în domeniul Justiției, „pentru transpunerea incorectă a dreptului de a fi asistat de un avocat și de a comunica după arestare”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar remis miercuri, 19 aprilie. 

O procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor a fost lansat și împotriva Țărilor de Jos, din același motiv.

Concret, „România nu a transpus în mod corect excepțiile de la dreptul ca o persoană terță să fie informată cu privire la privarea de libertate și condițiile legale în care o persoană suspectată sau acuzată poate alege să nu își exercite dreptul de a fi asistată de un avocat”.

„Scopul directivei este să se asigure că suspecții și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale, precum și persoanele căutate în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare (MEA) sunt asistate de un avocat încă din primele etape ale procedurilor; și că persoanele private de libertate pot informa și comunica cu persoane terțe, cum ar fi angajatorul sau membrii de familie, precum și cu autoritățile consulare.

Legislația neerlandeză prevede excepții de la dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurilor MEA, care nu sunt permise în temeiul directivei”, se arată în comunicatul de presă citat.

România și Țările de Jos au la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare de soluționare a deficiențelor identificate de CE.

Combaterea rasismului și a xenofobiei

Totodată, Comisia Europeană solicită țării noastre „să transpună în mod corect dreptul Uniunii privind discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură”

„Obiectivul Deciziei-cadru privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal este asigurarea faptului că formele grave de manifestare a rasismului și xenofobiei, cum ar fi instigarea publică la violență sau la ură, sunt pedepsibile cu sancțiuni penale efective, proporționate și cu efect de descurajare în întreaga Uniune Europeană”, explică Executivul comunitar.

Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020, iar în iunie 2022 țara noastră a adoptat o nouă legislație menită să soluționeze problemele de transpunere incorectă semnalate de Comisie.

„Comisia a evaluat cu atenție noua legislație și a concluzionat că modificările rezolvă problemele semnalate în scrisoarea de punere în întârziere. Cu toate acestea, noua legislație adaugă un element care restrânge domeniul de aplicare al incriminării discursurilor de incitare la ură, într-un mod care este incompatibil cu decizia-cadru. Din acest motiv, Comisia a decis să trimită o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României, care are acum la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare de remediere a deficiențelor identificat”, mai transmite CE.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW