Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Geoană, despre o posibilă candidatură la prezidențiale: Voi decide când va fi momentul

By news.ro , in Politic , at 17 aprilie 2023 Etichete: , , ,

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, chestionat despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale, că va lua o decizie atunci când va veni momentul. El a mai precizat că doreşte să fie de folos României şi mai importante sunt discuţiile despre cum să facem ca să atragem mai multe investiţii în ţara noastră sau să renaştem industria de apărare românească.

„Eu cred că întrebarea reală este cum vom face, nu cu cine vom face. Nu ştim încă. Mi-a fost prelungit mandatul la NATO. Este o onoare recunoaşterea faptului că fac o echipă foarte bună cu domnul secretar general Jens Stoltenberg. Va trebui să asigurăm tranziţia la noul secretar general sau noua secretară generală care se va întâmpla în următoarele luni, poate nu acum în octombrie, poate un pic mai târziu. De ce nu şi o femeie? Nu decidem noi, decid alianţii şi această discuţie a început. Secretarul general Stoltenberg a făcut o treabă extraordinară. Eu sunt şi român, şi oltean, şi politician. Ştiţi cum e? În Oltenia, Olcitul trebuie să fie cu o banchetă în faţă şi toată lumea să aibă loc la fereastră. Cam aşa e. Eu nu am crezut că am putut să învăţ atâta de la un politician cum am învăţat de la Jens Stoltenberg. Un om extraordinar. 10 ani prim-ministru în Norvegia, un om de un calm şi o temeinicie şi de o sofisticare incredibil de puternice. Deci am avut o şansă să lucrez cu el. Voi lucra cu aceeşi onestitate şi în aceeaşi echipă cu viitorul secretar general, indiferent cine va fi el”, a afirmat Mircea Geoană, întrebat luni la Antena 3 CNN despre o posibilă candidatură la funcţia de preşedinte al României.

El a adăugat că „nu este moral, etic şi nici nu cred că este productiv să îmi fac vânt cu coada despre ce o să fac sau nu o să fac după ce termin acolo”.

Acesta a mai spus că obligaţia sa ca lider este să ofere un element de încredere şi ambiţie renăscute în România şi a reiterant că va decide când va fi momentul asupra unei posibile candidaturi la prezidenţiale.

„Românii vor decide pe cine doresc ca lider, pe cine vor vota, dar acum este foarte important să nu ratăm acest moment. Nici eu nu vreau să aştept până termin mandatul ca să pot să fiu de folos ţării mele. Îmi fac treaba la NATO, îmi ajut ţara cât de mult pot. Atunci când am un discurs, el nu are tentă electorală. Multă lume spune – a vorbit Geoană despre economie. Înseamnă că are un plan. Nu. Obligaţia mea ca lider este să dau un element de încredere şi de ambiţie renăscută în România şi să ajut cât mai mulţi, în special pe cei tineri să îşi vadă destinul legat de ţara lor. (…) Vă rog foarte mult să nu considerăm ceea ce spun public ca un element de încălzire pentru o eventuală candidatură. Nu e vorba despre asta. Voi decide când va fi momentul”, a mai precizat Mircea Geoană.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW