Explozie la cea mai mare centrală nucleară din Europa. Siguranța reactorelor nu a fost afectată
O mină rusească a explodat lângă unitatea 4 a centralei Nucleare Zaporojie(n.r. Ucraina) anunță Energoatom. Din primele date, nu sunt răniți și nici pagube materiale. Incidentul a fost anunțat chiar de către ocupanții ruși, care au transmis că au detonat o mină de-a lor, scrie The Guardian.
Deși toată Europa s-a arătat îngrijorată cu privire siguranța reactorelor, aceasta nu este afectată, după cum anunță purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„Potrivit informațiilor obținute de Controlul Activităţilor Nucleare(CNCAN )de la reprezentanții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică(IAEA) recentul incident generat de explozia unei mine a avut loc în afara perimetrului de siguranță al centralei de la Zaporoje și nu a afectat siguranța reactoarelor nucleare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Sursă foto: Wikipedia



