Vor fi sau nu tăiate salariile bugetarilor pentru a acoperi gaura din buget / Ce spun Marius Budăi și Marcel Boloș
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni, 10 aprilie, la Antena 3 CNN, că este exclusă varianta tăierii salariilor bugetarilor, atâta timp cât Partidul Social Democrat (PSD) este la guvernare. Declarația ministrului Muncii vine după ce Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a spus sâmbătă, 8 aprilie, că în vederea echilibrării bugetului, cât și pentru îndepliniriea condițiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este posibil să fie nevoie de „o posibilă ajustare a numărului de funcţionari publici”.
Guvernul României are un deficit de 20 de miliarde de lei, în urma colectării slabe la bugetul de stat. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, menționa săptămâna trecută că instituția pe care o conduce „pregăteşte propuneri de măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare neesenţiale”.
„Prioritar pentru coaliţie a fost de a găsi soluţii pentru reforma pensiilor speciale, însă noi avem acest jalon în PNRR, respectiv legea cadru de salarizare unitară a bugetarilor în trimestrul doi al acestui an, şi avem o serie de constângeri care sunt efectiv menţionate în plan, respectiv de revizuire a coeficienţilor de ierarhizare a salariilor funcţionarilor. Aceasta ar însemna ajustarea aceea de care am vorbit anterior. Avem, de asemenea, de făcut dovada caracterului sustenabil al acestei reforme, ceea ce ar însemna inclusiv pentru a reduce aceste cheltuieli cu salariile, inclusiv o posibilă ajustare a numărului de funcţionari. Din acest punct de vedere, să răspundem cerinţei privind sustenabilitatea acestei categorii de cheltuieli şi, desigur, dacă niciuna dintre aceste variante nu o putem implementa, avem cea de-a treia, o mai bună încasare a veniturilor sau o revizuire a politicii fiscale. Sunt lucruri care sunt menţionate în PNRR, nu sunt încă discutate la nivel de coaliţie şi o decizie va fi luată înainte de validarea jalonului de către Comisie”, a explicat Marcel Boloş, conform News.ro.
Budăi îl contrazice pe Boloș
„Simplu şi direct vă spun, cât noi, PSD, vom fi la guvernare este exclusă această variantă. Că trebuie să facem tot posibilul sa identificăm risipa şi să reducem risipa este adevărat şi ne trebuie o cheltuire eficientă a fondurilor publice. Însă de noi, de PSD, în 30 de ani de istorie post-decembristă nu s-a legat niciodată o asemenea variantă şi nu vom fi de acord cu o asemenea variantă. Deci, reducerea salariilor bugetarilor este exclusă din punctul de vedere al PSD, sub nicio formă”, a precizat Marius Budăi.
Ciucă a exclus și el tăierea salariilor bugetarilor.
„Am dat sarcină în Guvern ca orice opţiune să fie discutată, mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii. Ca atare, chibzuirea bugetului mi se pare normală”, a declarat Nicolae Ciucă.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii