Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Grindeanu s-a răzgândit. Deschiderea lotului 3 din A0 Sud, amânată pentru anul viitor

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 5 aprilie 2023 Etichete: , , , ,

Dacă în urmă cu ceva mai bine de o lună susținea lotul 3 al Autostrăzii A0 Centura București Sud urmează să fie deschis circulației până la finele acestui an, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a revenit asupra acestei promisiuni.

Aflat în vizită pe loturile 1 și 2 ale A0 Sud, acolo unde lucrează turcii de la Alarko, ministrul transporturilor a susținut că nu este mulțumit de felul în care se mișcă pe lotul 3 grecii de la Aktor, menționând în acest context și un nou termen – aprilie 2024.

„Lotul 3, cel care face legătura cu A1, trebuie să fie gata în primăvara anului viitor. Lucrurile nu sunt în grafic. Vom urmări îndeaproape. Deja am dat certificate negative”, a declarat Sorin Grindeanu.

În cadrul unui interviu acordat luni, 20 februarie, Sorin Grindeanu promitea inaugurarea întregului sector sudic al A0, inclusiv a lotului 3, până la finalul acestui an.

„Pe A0 Sud vom putea circula la finalul acestui an. Asta înseamnă că vii pe autostradă de la Pitești și te duci până la Constanța doar pe autostradă”, a spus ministrul transporturilor în cadrul unui interviu la Marius Tucă Show, transmis live pe Gândul.ro.

Lucrări în ritm de melc pe lotul Aktor

Dacă în ceea ce privește loturile 1 și 2 există șanse bune de deschidere în acest an, pentru lotul grecilor de la Aktor acest lucru este practic imposibil de realizat.

Potrivit datelor publicate de site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, stadiul lucrărilor este de doar 26,2%, asta în condițiile în care contractul pentru această porțiune de autostradă a fost încheiat în aprilie 2019. Lucrările au debutat în octombrie 2021.

Pro Infrastructură: Avem emoții că vom circula în 2024

Potrivit reprezentanților Asociației Pro Infrastructură, deși termenul de finalizarea a acestui proiect, ținând cont de extensiile primite de constructor, este aprilie 2024, ținând cont de ritmul lucrărilor, există riscuri majore ca autostrada să nu fie deschisă nici până la finele anului viitor.

„Grecii sunt la un progres fizic de nici 30% după 16 luni din cele 30 pe care le au la dispoziție pentru execuție. Faceți voi calculul. Bașca, Aktor are termen contractual de finalizare în aprilie 2024. Va fi cu siguranță mult depășit. De fapt, cu „mobilizarea” actuală, începem să avem emoții că vom circula între A1 și DN6 în 2024, ce să mai vorbim de 2023!”, au transmis reprezentanții Pro Infrastructură în februarie 2023.

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW