Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Donald Trump așteaptă să fie arestat. A ajuns în boxa acuzaților din cauza unei actrițe

By news.ro , in Stirile zilei , at 4 aprilie 2023 Etichete: , , ,

Donald Trump a ajuns marţi după-amiază la tribunalul din Manhattan unde s-a predat şi urmează să fie oficial pus sub acuzare. El a salutat mulţimea strânsă pe trotuarul de vizavi în timp ce a intrat în clădire, dar nu a declarat nimic presei, relatează BBC.

În schimb, în timp ce se îndrepta către biroul procurorului districtual din Manhattan pentru a se preda, Donald Trump a avut o primă reacţie şi a postat pe reţeaua sa socială, Truth Social: „Mă îndrept spre Lower Manhattan, la tribunal. Pare atât de HALUCINANT – WOW, mă vor ARESTA. Nu-mi vine să cred că se întâmplă asta în America. MAGA!” – a scris fostul preşedinte.

Din momentul în care fostul preşedinte Donald Trump a sosit la biroul procurorului districtual din Manhattan, el se află în arest şi este în custodia poliţiei până la punerea sa sub acuzare.

Urmează ca lui Trump să i se ia amprentele digitale ca parte a procedurii, deşi încă nu este clar dacă i se va face şi o fotografie de identificare. El va fi apoi dus într-o sală de judecată, unde va fi pus oficial sub acuzare – o înfăţişare care se aşteaptă să fie rapidă şi de rutină, dar care reprezintă un moment de referinţă în istoria SUA.

Nu este de aşteaptat ca Trump să fie încătuşat în urma arestării sale, întrucât va rămâne sub protecţia constantă a forţelor de ordine.

Săptămâna trecută, marele juriu din Manhattan l-a pus sub acuzare pe fostul lider de la Casa Albă în cazul banilor plătiți prin intermediul avocatului Michael Cohen actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels. Scopul acestei plăți ar avea legătură cu o presupusă aventură între cei doi, pe când Daniels avea 27 de ani, iar Trump 60 de ani.

Trump a recunoscut că i-a dat banii avocatului Cohen, însă pentru plata unor taxe legale. Este primul președinte al SUA pus sub acuzare penală.

Sursă foto: Twitter

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW