Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, scapă de condamnare în dosarul „Baza Cutezătorii”. Faptele s-au prescris

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 3 aprilie 2023 Etichete: , ,

Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a scăpat de condamnarea de trei ani cu suspendare din dosarul „Baza Cutezătorii”, în urma aplicării deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind prescripția faptelor, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), luni, 3 aprilie. Decizia instanței este definitivă.

Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată în anul 2018 pe Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Educației, fiind acuzat că a semnat un act adițional de închiriere a bazei sportive „Cutezătorii” către Fundația „Dinu Pescariu”. Prejudiciul din dosar se ridică la peste 10 milioane de euro.

În perioada martie – septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitatea menționată, cu încălcarea dispozițiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundația “Dinu Pescariu” un act adițional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.)”, se arată în comunicatul transmis de DNA pe data de 27 martie 2018.

Actul adițional a fost încheiat fără să existe o Hotărâre de Guvern în acest sens, o licitație publică organizată în condițiile legii și în lipsa avizului direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului, arătau procurorii.

Prejudiciul indicat de procurorii DNA se ridică la peste 10 milioane de euro, adică diferența dintre valoarea reală a chiriei (în sumă totală de 11.741.662,8 euro, între anii 2009-2018) și suma plătită efectiv de Fundația „Dinu Pescariu” (sumă totală: 945.000 de euro, între 2009 și 2018).

Instanța a desființat înscrisurile

Magistrații au decis desființarea actului adițional la contractul de locațiune prin care Baza Cutezătorii rămânea la Fundația Dinu Pescariu.

„desfiinţează înscrisul intitulat <<Act adiţional la contractul de locaţiune nr. 269 din 30 aprilie 2004>> privind <<Baza Cutezătorii>>, semnat şi de inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, înregistrat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării sub nr. 16832 din 23 iunie 2009”, se arată în minuta instanței.

Instanța i-a confiscat rectorului Politehnicii București bunuri în valoare de 267.577 de euro.

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW