Stirile zilei

Un american urmărit internațional pentru activități de revoltă, prins de polițiștii români SURSE

Polițiștii Municipiului București au depistat, în centrul Capitalei, un bărbat în vârstă de 33 de ani, cetățean american, urmărit internațional de autoritățile americane, pentru activități de revoltă. Potrivit surselor Main News, este vorba despre Robert Rundo, membru fondator al “Rise Above Movement” (R.A.M), organizație cu ideologie a supremației albe ce s-a prezentat public ca fiind un grup pregătit pentru luptă, militând pentru o mișcare naționalistă de supremație și identitate albă.

„În intervalul decembrie 2016 – octombrie 2018, în Districtul Central al Statului California și în alte părți ale S.U.A., bărbatul ar fi conspirat cu alte persoane să se deplaseze la mitinguri cu caracter politic și să folosească tactici de luptă și violență fizică împotriva persoanelor și grupurilor care nu au susținut ideologia lor.

Bărbatul ar fi condus pregătiri de lupte mixte de arte marțiale pentru membrii mișcării, deplasându-se la două mitinguri politice, unde ar fi agresat alte persoane, inclusiv un ofițer de poliție.

De asemenea, împreună cu alți reprezentanți ai mișcării, ar fi postat online videoclipuri și imagini cu aceștia, în timp ce efectuau pregătiri militare de luptă corp la corp, intercalate cu imagini și clipuri video în care aceștia agresau persoane la întrunirile politice, însoțite de mesaje în sprijinul ideologiei de supremație a rasei albe”, au explicat procurorii români.

În prezent, cetățeanul american se află încarcerat în Arestul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și urmează a fi extrădat.

(Foto: surse Main News)

Articole Recomandate

Back to top button