Comisia Europeană va reanaliza valoarea despăgubirilor acordate fermierilor români – SURSE
Comisia Europeană va reveni asupra cifrelor alocate fermierilor români, după ce preşedintele Klaus Iohannis a prezentat situaţia dificilă în care se află aceştia, au declarat, joi seară, surse oficiale pentru News.ro. Sursele au precizat că promisiunea a fost făcută, în timpul reuniunii Consiliului European, de către preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen.
Surse oficiale au declarat, joi seară, pentru News.ro, că, în marja Consiliului European, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat preşedintelui Comisiei Europene, Ursula vin der Leyen, situaţia dificilă în care se afla fermierii români, care trebuie sprijiniţi ca urmare a pierderilor suferite.
”Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat reanalizarea de către Comisie a situaţiei. Preşedinta von der Leyen a anunţat, în timpul reuniunii Consiliului European, că Comisia Europeană va reanaliza şi va reveni asupra cifrelor pentru România”, au afirmat sursele citate.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat, joi, la Bruxelles, ce explicaţii a primit pentru faptul că CE a decis să aloce doar 10 milioane euro compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, că cei din Comisia Europeană trebuiau să ţină cont de faptul că România a făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina către pieţele lumii.
”Este regretabil că astfel de abordări ultra birocratice pun sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei”, a adăugat şeful statului.
România va primi doar 10,05 milioane euro compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, mult mai puţin decât alte state din regiune, care, potrivit oficialilor români, au fost mai puţin afectate de această situaţie.
Criticat pentru acest eşec a fost ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Comisia Europeană a anunţat, luni, că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, o rezervă în valoare totală de 56,3 milioane euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru a compensa pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.
Prin urmare, CE a propus alocarea sumei de 29,5 milioane euro pentru Polonia, suma de 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria, iar 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană va autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat.
Ministrul Agriculturii Petre Daea pretinde că a făcut tot ceea ce a trebuit pentru ţară şi pentru fermieri. El a adăugat că suma de la CE se va dubla cu suma care va fi alocată de la bugetul statului, ”în aşa fel încât să dăm sprijin fermierilor care au cereale în magazii şi nu comercianţilor de cereale”.
Sursa foto: Uniunea Europeană
Comentarii