Fiul lui Niculae Bădălău, pus sub control judiciar de DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat miercuri, 22 martie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Gabi Bădălău, fiul fostului baron PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, și plasarea acestuia sub control judiciar, într-un dosar penal în care este acuzat de dare de mită.
Gabi Bădălău este acuzat că i-ar fi oferit sub formă de mită, prin intermediar, primarului comunei Bucșani (Giurgiu), Dan Păsat, fost parlamentar PNL, suma de 344.000 lei, reprezentând 7% din valoarea unui contract pentru înființarea unei rețele de alimentare cu apă. În schimbul acestor bani, edilul ar fi trebuit să efectueze în continuare plățile către firma lui Bădălău, chiar și pentru lucrări neconforme.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Gabi Bădălău trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent
– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Niculae Bădălău a scăpat de arest
După trei luni petrecute în spatele gratiilor în stare de arest preventiv, Niculae Bădălău a fost eliberat, în urma unei decizii pronunțate pe 10 martie de Curtea de Apel București.
Fostul baron PSD de Giurgiu a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită, în formă continuată.
Procurorii susțin că, pe 9 august și pe 19 noiembrie, Bădălău i-ar fi cerut lui Dan Păsat să atribuie un contract de „reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă” (cu o valoare de 7 milioane lei fără TVA) unei societăți comerciale administrate de o rudă de-a acestuia.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



