Acord parțial din partea Ucrainei pentru măsurători pe brațul Chilia / Grindeanu: Insistăm să primim acces și pe celelalte sectoare

România a primit un acord parțial din partea Ucrainei privind efectuarea de măsurători pe brațul Chilia al Dunării, începând de vineri, 17 martie, a anunțat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.
Acordul privește sectorul cuprins între km 22 și km 116 pe brațul Chilia, iar măsurătorile se vor desfășura doar pe timpul zilei. Grindeanu susține că în cu oficialii ucraineni a solicitat ca măsurătorile pe brațul Chilia să înceapă de la km 11.
„Insistăm ca flota de nave specializate a României să primească acces și pe celelalte sectoare ale brațului Chilia (între km 11 și km 22) dar și pe canalul Bîstroe. În condițiile în care inclusiv reprezentanții Comisiei Europene au susținut solicitările României, consider că este în interesul ambelor țări sa fie lămurită problema dragajelor efectuate de Ucraina pe întregul braț Chilia și pe canalul Bîstroe”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Delta Dunării nu a fost afectată
Până în acest moment biodiversitatea din Delta Dunării nu a fost afectată din cauza dragajelor efectuate pe canalul Bîstroe, a anunțat ministrul mediului, Tanczos Barna.
Oficialul a explicat că există un raport preliminar, în urma unor măsurători, pe 14 secţiuni transversale făcute strict pe braţul Chilia, pe o lungime de circa 100 km care arată nu sunt modificări substanţiale cauzate de dragări.
„În ultimele săptămâni, colegii mei de la Administraţia Naţională a Apelor Române şi de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării nu au stat degeaba şi au făcut primele măsurători care au fost finalizate săptămâna trecută, începute acum două săptămâni, cu privire la debitul Dunării pe Chilia şi pe secţiunile unde avem acces pe apele teritoriale ale României şi unde am mers până la malul celălalt al Dunării, cu acordul partenerilor şi vecinilor noştri ucraineni. Aceste măsurători confirmă faptul că debitele nu s-au modificat faţă de debitele statistice din ultimii 10, 20 de ani în acea zonă. Confirmă, de asemenea, faptul că pe secţiunile, pe cele 14 secţiuni transversale nu sunt modificări substanţiale cauzate de dragări. Dar trebuie subliniat faptul că aceste măsurători vizează 14 puncte, secţiuni transversale pe o lungime de aproape 100 km. Pentru a avea o concluzie generală, avem nevoie de acordul părţii ucrainene care a fost promis şi confirmat verbal, în această săptămână, la întâlnirea bilaterală de la Ministerul Transporturilor şi aşteptăm confirmarea în scris a acestui acord, astfel încât cele trei vapoare pregătite de Ministerul Transporturilor să finalizeze această procedură de măsurare a a adâncimii şi de calculare a debitelor şi să putem trage concluziile finale. Efectele în niciun caz nu vin de azi pe mâine. Biodiversitatea astăzi în Delta Dunării nu este afectată de aceste lucrări. România nu va fi niciodată de acord cu lucrări care să afecteze biodiversitatea în Delta Dunării”, a afirmat Tanczos Barna, întrebat la finalul şedinţei de Guvern dacă a fost afectată biodiversitatea în Delta Dunării, în urma dragărilor făcute.
Ciolacu: E ceva sacru pentru România
Mai mulți politicieni au pus paie pe foc în această dispută, printre aceștia numărându-se și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care a amenințat partea ucraineană cu retragerea acordului pentru navigare.
„Să nu începem să împărțim oamenii în buni și răi, în susținători ai Rusiei, când vrem să ne apărăm Delta Dunării. E ceva sacru pentru România. Sperăm că ce s-a întâmplat deja nu afectează Delta Dunării într-un mod radical. MAE a dat acceptul de a se naviga și pe Chilia și pe Bîstroe. Cum se dă un accept, se poate și retrage”, a declarat Marcel Ciolacu.
Iohannis a temperat apele
Președintele Klaus Iohannis a criticat pozițiile liderilor politici de la București, subliniind faptul că problema ar trebui tratată la nivel de experți.
„Există o preocupare legitimă pentru Delta Dunării. Însă nu trebuia să amestecăm îngrijorarea pentru prezervarea biodiversității Deltei Dunării cu diverse chestiuni politice de moment. Pe acel canal se draghează de ani de zile, fiindcă ucrainenii navighează pe el (…) Pentru a ști ce se întâmplă acolo e nevoie să vorbim cu ucrainenii, doar că acest lucru nu prea s-a întâmplat. O serie întreagă de politicieni s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă acolo. Au simțit o ocazie să se profileze un pic mai mult în spațiul politic românesc. Politicienii noștri să lase experții și specialiștii să vadă ce se întâmple acolo. Să se discute în bilateral, dar și cu Comisia Europeană. Nu este potrivit să atacăm ucrainenii pe baza unor date incerte”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în timpul conferinței de presă susținute în Varșovia.



