Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Două profesoare de la un liceu din Olt, acuzate că au bătut un elev

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 3 martie 2023 Etichete: ,

Un elev de la liceu din Caracal, județul Olt, a depus o plângere la Poliție după ce ar fi fost agresat, atât fizic, cât şi verbal, de două cadre didactice de la unitatea şcolară unde învaţă. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, notează News.ro

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis, vineri, 3 martie, că Poliţia a fost sesizată de către elevul agresat.

„La data de 1 martie, în jurul orei 14:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin plângere scrisă, de către un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Caracal, cu privire la faptul că acesta ar fi fost agresat fizic şi verbal de către două cadre didactice de la o unitate de învăţământ, din municipiul Caracal, unde acesta este elev”, a transmis IPJ Olt.

Sursa citată menţionează că în această cauză a fost sesizat Biroul Siguranţă Şcolară, care a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW