Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Bilanţul accidentului de tren din Grecia a ajuns la 46 de morţi. Lucrătorii feroviari sunt în grevă

By news.ro , in Stirile zilei , at 2 martie 2023

Salvatorii din Grecia continuau să caute joi printre ruinele vagoanelor de tren carbonizate alte victime ale celui mai grav accident feroviar din Grecia, un dezastru în care au murit cel puţin 46 de persoane, potrivit celui mai recent bilanţ, şi care a dus la o revărsare naţională de durere şi furie, relatează kathimerini.gr.

Un tren de pasageri de mare viteză, cu peste 350 de persoane la bord, s-a izbit frontal de un tren de marfă, în apropierea oraşului Larissa, marţi seara târziu, iar în urma impactului a izbucnit un incendiu violent. Pompierii spun că temperatura din vagonul cuprins de flăcări a crescut până la 1.300 de grade Celsius, făcând imposibilă supravieţuirea.

Joi, trenurile din Grecia, unde au fost decretate trei zile de doliu naţional, au fost oprite, fiind zi de grevă împotriva a ceea ce sindicatele numesc refuzul guvernelor succesive de a asculta cererile lor repetate de îmbunătăţire a standardelor de siguranţă.

Într-un discurs televizat, miercuri seară, premierul Kyriakos Mitsotakis, care a vizitat locul accidentului, a declarat că dovezile indică o eroare umană.

Şeful de gară din gara Larissa a fost arestat miercuri, în timp ce autorităţile cercetează circumstanţele care au dus la coliziunea trenului de pasageri, aflat în drum spre oraşul Salonic, din nordul ţării, cu un alt tren care transporta containere maritime şi care venea din direcţia opusă, pe aceeaşi linie ferată. Bărbatul urma să compară joi în faţa unui magistrat local.

Nikos Tsouridis, un formator de mecanici de tren pensionat, susţine însă că eroarea umană nu explică pe deplin ce s-a întâmplat. „Şeful de gară a făcut o greşeală, a recunoscut-o, dar cu siguranţă ar trebui să existe un mecanism de siguranţă pe care să se bazeze”, a spus el.

În 2017, în cadrul programului său internaţional de salvare a economiei, Grecia a vândut operatorul feroviar TRAINOSE către Ferrovie dello Stato Italiane din Italia, aşteptările fiind ca sute de milioane de euro să fie investite în infrastructura feroviară învechită a ţării în următorii ani.

Compania italiană se ocupă de transportul de pasageri şi marfă, în timp ce OSE, controlată de statul grec, este responsabilă de infrastructură.

Miercuri seara, protestatari greci au aruncat cu pietre în birourile din Atena ale companiei feroviare, fiind dispersaţi în cele din urmă cu gaze lacrimogene de poliţia anti-revolte. Proteste au izbucnit şi la Salonic.

Ministrul Transporturilor, Kostas Karamanlis, a demisionat miercuri, declarând că îşi asumă responsabilitatea pentru eşecurile de lungă durată ale statului de a repara un sistem feroviar despre care a spus că „nu este potrivit pentru secolul XXI”.

Sursă foto: News.ro

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW