Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Adjunctul secretarului general NATO: Cea mai scurtă cale către pace este o izbândă rapidă a Ucrainei

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 16 februarie 2023 Etichete: , , , , ,

„Cea mai scurtă cale către pace este o izbândă rapidă a Ucrainei”, a transmis adjunctul secretarului general al NATO într-un interviu acordat joi, 16 februarie, Agerpres. Mircea Geoană a mai menționat că ritmul războiului se va amplifica în următoarea perioadă și le-a cerut Aliaților să continue să susțină Ucraina.

Secretarul general Stoltenberg a spus în repetate rânduri că acest război va fi unul de durată şi că nu vedem condiţii politice ca cele două părţi să ajungă la o soluţionare. Cele mai multe conflicte şi războaie se încheie la masa negocierii, dar depinde foarte mult de situaţia de pe teren. De aceea cred că cea mai scurtă cale către pace este o izbândă rapidă a Ucrainei şi acest lucru cred că este în interesul nostru comun”, a fost răspunsul dat de Mircea Geoană, întrebat care sunt scenariile pentru războiul din Ucraina în anul 2023.

Numărul 2 din NATO a mai precizat că, deși Federația Rusă a început o nouă ofensivă la începutul anului, încă nu este „foarte masivă”

Şi partea ucraineană pregăteşte o contraofensivă, nu este nimic secret aici, dar este evident că în această perioadă, în aceste luni, şi după sezonul nămolos, când lucrurile vor fi mai simple pentru confruntarea pe scară mai largă, acest conflict este de aşteptat să se amplifice”, a mai menționat adjunctul secretarului general al NATO.

Geoană a avut cuvinte de laudă pentru militarii și comandanții ucraineni, despre care a spus că „știu să-și calculeze cu foarte multă atenție deciziile”.

De aceea suntem convinşi de faptul că atunci când vor decide, şi unde vor decide, şi în modul în care vor decide, vor ţine cont atât de realităţile de pe teren, cât şi de realităţile legate de logistică. Şi secretarul general a spus că este de fapt şi un război al logisticii. Şi aceste lucruri sunt convins că sunt luate în considerare de partenerii noştri ucraineni şi sunt convins că atunci când vor lansa această ofensivă, sau ofensive, la plural, se vor bucura de succes”, a spus numărul 2 al Alianței Nord-Atlantice.

Mircea Geoană le-a mai transmis Aliaților că este nevoie să continue sprijinirea Ucrainei pentru a termina războiul „cât mai rapid”.

De aceea, de la combustibil la sisteme de apărare antiaeriană, de la piese de schimb la echipamente groase de iarnă, de la protecţie cibernetică la asset-uri din spaţiu, încercăm să lucrăm şi facem, cred eu, o treabă foarte bună pentru a ajuta Ucraina să aibă această orizontală a nevoilor pentru a putea să reziste şi, în cele din urmă, să izbândească în acest război”, a subliniat Geoană.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW